Psalmul 140

Doamne, strigat-am către Tine auzi-mă; ia aminte la glasul rugăciunii mele.

5. Această pază o avea Iov. De aceea nu a rostit nici un cuvânt de hulă, ci mai mult tăcea. Iar când a trebuit să vorbească femeii sale, a rostit cuvinte pline de înțelepciune. Căci numai atunci trebuie să vorbim, când cele spuse sunt mai folositoare decât tăcerea. De aceea și Hristos spunea: „Pentru orice cuvânt deșert pe care îl vor rosti, oamenii vor da socoteală în ziua judecății”[1]. Și Pavel: „Cuvânt rău din gura voastră să nu iasă”[2].

Cum este cu putință să ai această ușă în siguranță și cum este cu putință o pază strașnică, ascultă pe alt înțelept zicând: „Și tot cuvântul tău să fie despre legea Celui Preaînalt”[3]. Dacă vei îngrădi pururea cugetul tău și gura ta cu cuvintele dumnezeieștilor Scripturi, paza îți va fi mai tare ca diamantul. Căci multe sunt căile pierzării prin gură, ca atunci când spui vorbe de rușine, când vorbești murdar, când te slăvești în deșert, când te înalți pe tine precum fariseul, care fiindcă nu avea uși la gură a vărsat toate cele dinlăuntru prin puține cuvinte.

De aceea, ca o casă fără uși, nu a putut păstra comoara ascunsă în suflet, ci dintr-odată a devenit sărac. Vezi-mi și pe altul care prin vorbirea lui semeață s-a pierdut asemenea. Căci zicea: „Ridica-mă-voi în ceruri și mai presus de stelele Dumnezeului celui puternic voi așeza jilțul meu”[4]. Iar iudeii pentru faptul că se bucurau de relele aproapelui, acum auzeau: „Pentru că ai zis: bine, Israel s-a făcut ca celelalte neamuri”[5], acum erau batjocoriți pentru faptul că se indignau și ziceau: „Cel ce face rău este bun înaintea Domnului și de unii ca aceștia are El plăcere”[6]. Și „noi fericim pe străini și propășesc cei ce fac fărădelegi”[7].

Dar iată, nu sunt acestea scrise în Scriptură? Alții pentru cârtirea lor au fost pedepsiți, cum spune Sfântul Pavel: „Nici să cârtiți, precum au cârtit unii din ei și au fost nimiciți de către pierzătorul”[8]. Și când cârteau? Când spuneau: „Oare nu erau morminte în țara Egiptului, de ce ne-ai adus să murim în pustie?”[9]. Alții pentru plăceri: „Apoi a șezut poporul de a mâncat și a băut și pe urmă s-a sculat și a jucat”[10]. Alții pentru ocară: „Și cine va zice fratelui său: netrebnicule, vrednic va fi de judecata sinedriului”[11].

Și alții pentru altele mai mari decât acestea erau dați pierzării, fiindcă nu își păzeau gurile lor. Dacă vrei să auzi și despre cei ce au fost pierduți pentru o tăcere nepotrivită, îți voi arăta. „Dacă nu vei porunci, zice, poporului, și acela va muri în păcatul lui, sângele lui din mâinile tale îl voi cere”[12]. Altul a fost pedepsit pentru faptul de a fi vorbit ceva fără discernământ și apoi a împărtășit altuia cele încredințate lui: „Nu dați cele sfinte câinilor, nici nu aruncați mărgăritarele voastre înaintea porcilor”[13].

Un altul pentru râs, de aceea zice: „Vai vouă celor ce astăzi râdeți, că veți plânge și vă veți tângui”[14]. Vezi cum poate limba să piardă? Vezi cum tot limba ne poate izbăvi de cele contrare? Ai văzut pe fariseu pierdut prin ea? Vezi pe vameș mântuit prin ea? Ai văzut pe barbarul care spunea lucruri semețe? Vezi și pe drept smerindu-se și zicând: „Sunt pulbere și cenușă”[15]. Ai văzut pe cel ce se bucură de răul aproapelui condamnat și pedepsit?

Vezi cum este mântuit cel ce compătimește pe altul și suferă împreună cu el? „Și însemnează cu semnul crucii pe frunte pe oamenii care gem și plâng”[16]. De aceea și Pavel zicea: „Bucurați-vă cu cei ce se bucură; plângeți cu cei ce plâng”[17]. Chiar dacă nu poți face nimic altceva pentru el, nu mică mângâiere vei aduce celui ce suferă, prin faptul de a te îndurera împreună cu el. Ai văzut pe cel ce râde cum este predat plânsului și tânguirii? Și vezi pe cel ce plânge, bucurându-se de mângâiere? „Fericiți cei ce plâng, că aceia se vor mângâia”[18].

Ai văzut pe cei nemulțumiți pedepsiți? Vezi pe cei mulțumitori mântuiți? „Binecuvântat ești, Doamne, și lăudat este numele Tău, pentru că drept ești Tu în toate câte ne-ai făcut”[19]. Și mai departe:„Și ai arătat adevărul judecăților Tale prin tot ceea ce ai trimis asupra noastră”[20]. Aceia ziceau: „Cel ce face răul este bun înaintea Domnului”, iar aceștia dimpotrivă: „Ochiul Tău e prea curat ca să vadă răul”[21]. Aceia îi fericeau pe străini că propășesc făcând fărădelegi, acesta îi fericește pe cei ajutați de Dumnezeu. „Fericit poporul care are pe Domnul ca Dumnezeu al său”[22]. „Nu râvni la cei ce viclenesc, nici nu pizmui pe cei ce fac fărădelegea”[23]. Ai văzut pe sfinți îndemnând pe alții și ei înșiși rămânând neclintiți în ispite?

Auzi-l pe Iacov zicând: „De-mi va da pâine să mănânc și haine să mă îmbrac…”[24]. Și pe Avraam: „Că nici o ață sau curea de încălțăminte nu voi lua din toate câte sunt ale tale”[25]. Când femeia lui era pe punctul de a fi necinstită și când era stăpânit de foame, nu a rostit nici un cuvânt necuvenit. Și când fiul lui a zis: „Tată, iată lemnele și focul dar unde este oaia pentru jertfă?”[26].

Vezi cu câtă blândețe și înțelepciune îi răspunde: „Fiul meu, va îngriji Dumnezeu de oaia jertfei Sale”, nefiind plecat nici de fire, nici de milă către cuvintele fiului, pe care le-a rostit când erau cu totul singuri și care păreau să-i aprindă și mai tare dragostea. Ca să nu spună cineva că Avraam nu plângea, fiindcă se rușina de alții, a arătat tăria înțelepciunii sale neclintite, despărțit fiind de ceilalți și singur fiind.