6. Ai văzut pe cei pedepsiți pentru râs? Vezi și pe cei mântuiți prin plâns și postiri, gândindu-te la niniviteni. Ai văzut pe cei pedepsiți pentru hule? Vezi și pe cei ce au primit răsplată pentru laude. „Cel ce te binecuvintează, binecuvântat să fie și cel ce te blestemă să fie blestemat”[1]. „Binecuvântați pe cei ce vă blestemă, rugați-vă pentru cei ce vă vatămă și vă prigonesc, ca să fiți asemenea Tatălui vostru cel din ceruri”[2].

Vezi că nu trebuie să închizi gura cu totul, nici să o deschizi pentru orice, ci să știi vremea potrivită când trebuie să vorbești și când trebuie să taci? Acestea și profetul știindu-le, zicea: Pune, Doamne, strajă gurii mele și ușă de îngrădire împrejurul buzelor mele. Ce pază mai bună ar putea fi decât gândul Celui ce vine cu înfricoșare, având în mâini focul cel ce va să vie să ardă pe cei ce se folosesc de gură fără stăpânire?

Pune pe acest portar și pe acest străjer care amenință conștiința și care niciodată nu va deschide ușa aceasta la vreme nepotrivită, ci numai când trebuie și numai pentru folos și pentru mii de bunătăți. De aceea spunea cineva: „În tot ce faci adu-ți aminte de sfârșitul tău și nu vei păcătui niciodată”[3]. Ai văzut cum și acesta și-a pus cugetul pază? Eu însă am făcut și mai înfricoșător acest gând, nu numai prin gândul la moarte, ci și după moarte, zicând că El are în mâini focul. Dacă vom face aceasta, nici nu va lua naștere în minte ceva rău.

Pe lângă aceasta, adaugă și altceva, pe Cel ce zice că în ziua judecății vei da socoteală pentru orice cuvânt deșert[4]. Gândește-te că de aici a intrat și moartea în lume. Căci dacă femeia nu ar fi vorbit cu șarpele cele pe care le-a vorbit, dacă nu ar fi crezut cuvintele lui, nu ar fi primit nici o vătămare, nu i-ar fi dat bărbatului mărul și acela nu l-ar fi mâncat. Și zic acestea nu învinuind limba și gura, nicidecum, ci folosirea lor nepotrivită, care vine din lenevirea/ușurătatea cugetului. Dar este și altă cale a pierzaniei care vine prin gură, când aceasta dă săruturi nerușinate și necurate, când este plină de vicleșuguri și minciuni. Și acestora pune pază.

Un astfel de sărut a dat Iuda, plin de viclenie. Dar nu astfel era Pavel, ci a poruncit să ne îmbrățișăm unii pe alții cu sărutare sfântă[5]. Precum cel al lui David pentru Ionatan, sfânt și cuvios, plin de dragoste sinceră și cum era sărutul celor ce cădeau pe grumazul lui Pavel și îl sărutau pe el[6]. De aceea zice: Pune, Doamne, strajă gurii mele și ușă de îngrădire împrejurul buzelor mele. Nu a spus simplu ușă, ci a adăugat de îngrădire, ca să o înconjoare de pretutindeni și să o pună în deplină siguranță.

Este încă un alt chip al pierzării prin limbă, a spune: de ce aceasta? Pentru ce s-a întâmplat aceasta? De aceea Sfântul Pavel îi mustră pe cei ce vorbesc așa de nesocotit: „Dar, omule, tu cine ești care răspunzi împotriva lui Dumnezeu”[7]. Nu trebuie numai gura să o păzim, ci, mai înainte de gură, mintea. De aceea cineva spunea: „Cine va pune peste cugetul meu bici…ca rătăcirile mele să nu fie cruțate”[8].

De aceea și Hristos smulge din rădăcină cugetele rele, zicând: „Oricine se uită la femeie, poftind-o, a și săvârșit adulter cu ea în inima lui”[9]. Vezi cum nu le lasă să încolțească, nici să răsară, nici pofta, nici mânia? „Căci cel ce se mânie pe fratele său vinovat este de gheena focului.”[10] Nu mică îndreptare este faptul de a nu vorbi mult, de aceea zice: „Mulțimea cuvintelor nu scutește de păcătuire, iar cel ce-și ține buzele lui este om înțelept”[11]. Să nu abați inima mea spre cuvinte de vicleșug, ca să-mi dezvinovățesc păcatele mele. Altă versiune: „Să nu întorci inima mea spre cuvinte de vicleșug, ca să cugete gânduri fărădelege”.

Pentru ce a urmat o ordine inversă, vorbind mai întâi de gură și apoi despre inimă? Nu întâmplător a făcut aceasta. Căci în privința celor ce vor să scape din lanțuri, lucrul cel mai important pe care îl fac cei ce-i au în pază este de a se asigura că porțile sunt încuiate și toți se străduiesc să facă aceasta și odată ce o fac, restul îl fac cu ușurință. La fel face și profetul aici și îndeamnă: Să fie porțile încuiate și îndată și gândurile rele vor fi și ele stăpânite. De aceea nici nu îngăduie să intre din afară și smulge răul din rădăcină, zicând: Să nu abați inima mea spre cuvinte de vicleșug. Nu fiindcă Dumnezeu ar abate inima, să nu fie! Ceea ce spune aceasta este: nu o lăsa să se abată, nu o lăsa să se întoarcă spre gânduri rele. Căci de acolo este izvorul virtuții și al răutății, din inimă.

Dar care sunt cuvintele de vicleșug? Multe sunt și felurite. Cele care întind curse, care leapădă pe Dumnezeu și Îl hulesc, cele care se întorc din calea virtuții și urmăresc răutatea, cele privitoare la dogme stricate și la o viață coruptă care sunt ascultate cu plăcere și altele asemenea, care provin din multa răutate. Căci așa cum există cugete și cuvinte ale vicleniei, la fel sunt și cuvinte ale vieții. De aceea și spuneau ucenicii lui Hristos: „Tu ai cuvintele vieții veșnice. La cine ne vom duce?”. Dar numește cuvinte ale vieții pe cele care dau viață. Și numește cuvinte ale mântuirii, pe cele aducătoare de mântuire. De aceea și un înțelept zicea: „Nu opri cuvântul în vreme de mântuire”[12]. Cuvinte de vicleșug sunt și acelea care îi fac răi și vicleni pe cei ce le spun.