CARTEA ÎNTREBĂRILOR sau REVOLUŢIA CREŞTINĂ ÎN DIRECT

Bisericile noastre nu au fost transformate încă în restaurante, hoteluri şi depozite ca în Occident, ci reţeta distrugerii e alta, mai subtilă: noi, credincioşii, am fost transformaţi, de viaţa noastră „occidentală” (din lume), în clienţi ca de cârciumă, muzeu sau hotel al Bisericii.

„Şi iată, I-au adus un slăbănog…” (MATEI 9, 2)

Cetatea lui Iisus, Biserica de pe pământ, e plină azi de slăbănogi. De o specie paradoxală de slăbănogi: unii care nu mai caută vindecare, ci îşi iubesc boala, care vin la biserică să şi-o cultive, să şi-o îndreptăţească şi chiar să şi-o hrănească.  De fapt nici nu o consideră o boală, ci o virtute fundamentală. Se consideră nu paralitici, ci smeriţi. Şi purtarea lor pe targă de-a lungul unei vieţi întregi o socotesc adevărata evlavie. E ca şi cum Evanghelia ne-ar spune, într-o demonică parafrazare, că în cetatea lui Iisus era un paralitic care a fost adus la El ca să primească un pat nou, mai confortabil. La Sfânta Liturghie, pentru mulţi, doar asta se întâmplă: se simt mai bine pe paturile lor.

Boala asta e adusă din lume, din acest ”rai” al duhurilor rele. E duhul cel viclean al confortului, al lenii civilizate. A intrat în biserici şi a renovat nu numai utilităţile, n-a schimbat numai caloriferele, centrala termică şi parchetul, ci şi evlavia credincioşilor. Lupta cea bună a credinţei s-a sfârşit, e pace. Lumea şi Biserica s-au împăcat, au semnat armistiţiul: nu se mai amestecă una în treburile celelalte. Biserica nu mai e Spital duhovnicesc, ci, pentru mulți dintre noi, pensiune turistică. Vin oamenii să se relaxeze… Bisericile noastre nu au fost transformate încă în restaurante, hoteluri şi depozite ca în Occident, ci reţeta distrugerii e alta, mai subtilă: noi, credincioşii, am fost transformaţi, de viaţa noastră „occidentală” (din lume), în clienţi ca de cârciumă, muzeu sau hotel al Bisericii.

Poate unora cuvintele acestea le par şocante ori, cel puţin, exagerate. Atunci cum să socotim cuvintele unor mari duhovnici care spuneau despre creştinismul contemporan că ar trebuireîncreştinat!? Oare ce vrea să însemne asta? Ne va ajuta Evanghelia din duminica a șasea după Rusalii să căpătăm un răspuns. Un răspuns care este vital pentru noi ca şi credincioşi ortodocşi.

Foarte puţini din cei care vin la biserică, vin şi la Iisus.Aşa e şi la cârciumă, muzeu sau hotel: câţi vin acolo pentru cârciumar, ghid sau patronul stabilimentului? Doar cunoştinţele şi prietenii. Restul vin pentru băutură, spectacol şi cazare. Aşa şi cu noi, ”clienţii” Bisericii… Noi nu venim pentru că am auzit chemarea Lui înduioşător de caldă, de familiară. De ce? Pentru că nu am venit din credinţă. Ne motivează alte lucruri, cum ar fi de pildă obişnuinţa sau curiozitatea. De multe ori pentru noi credinţa se reduce la recitarea sacadată a Simbolului (Crezului). Nu e o sete a inimii. Nu ne simţim, lăuntric, nici slabi, nici orfani. De aceea cuvintele lui Hristos, Îndrăzneşte, fiule!, în fapt, nu ne spun nimic, nu au cum să ne atingă. Nu simţim că sunt pentru noi.

În acelaşi mod în care frecventăm Liturghia, frecventăm şi Sfintele Taine. De pildă, Spovedania. Venim să ne mărturisim păcatele. Am auzit că face bine, aşa cum am auzit despre multe alte lucruri. E o achiziţie printre multe altele, unul din medicamentele de pe etajera farmaceutică a vieţii noastre. Face bine la sănătate. Într-o lume obsedată de „starea de bine”, de siluetă și de cure, şi Spovedania a ajuns doar un fel de adjuvant spiritual la terapiile naturiste, o asistenţă religioasă a stării noastre de bine şi de confort. De aceea, din pricina abordării noastre necreștine a Tainei, Spovedania nu deschide calea credinţei. Nu e sfârşitul căii largi a păcatului şi poarta căii celei strâmte a mântuirii, ci e un garaj sufletesc în care se schimbă uleiul şi filtrul maşinii cu care călătorim pe bulevardul larg cât lumea ce duce spre prăpastia morţii veşnice.

Poate că începutul răului acestuia nu e altul decât confuzia între două întrebări: Cine este Iisus Hristos? şi Cine este pentru mine Iisus Hristos? La cea dintâi ştiu să răspundă şi cărţile şi computerul. La cealaltă, însă, numai o inimă de om.

Viaţa veşnică înseamnă cunoaşterea lui Dumnezeu. Aşa spune El, Cel mai în măsură să o definească. Cu orice altă treabă eşti pe la biserică, ratezi esenţialul. E ca şi cum ai merge la Grădina Botanică să cumperi o pâine. S-ar putea să te întorci încântat şi relaxat de frumuseţea exotică a naturii. Dar pâine nu vei avea. Vei fi tot flămând.

Spovedania şi Postul şi Sfânta Împărtăşanie sunt paşi spre cunoaşterea deplină a lui Dumnezeu. Am şti cu toţii acest adevăr şi am fi plini de bucurie şi de râvnă în credinţa noastră, ne-am găsi toată desfătarea sufletului în Biserică, dacă credinţa ne-ar fi o relaţie personală cu Tatăl. Când eşti cu adevărat în Hristos, în Biserică, ai o îndrăzneală de fiu spre Tatăl ceresc. Acesta este harul, darul filiaţei pe care ţi l-a dat Iisus, când te-ai făcut una cu El prin Sfântul Botez şi prin Sfânta Împărtăşanie. De aceea singura rugăciune pe care ne-a lăsat-o Iisus este Tatăl nostru. Te-ai unit cu Hristos şi inima ta nu strigă AVVA, adică TĂTICULE? Aceasta e o întrebare esenţială. Altele, poate la fel de importante sunt: Crezi în Hristos dar nu simţi nevoia să te apropii de El şi să-L cunoşti mai bine? Vii la biserică şi pleci tot pe patul confortului şi „binelui” tău lumesc? Ai fost iertat de păcate şi nu te interesează puterea de a te ridica şi umbla?

Dacă Evanghelia îţi este o Carte a Întrebărilor fundamentale te poate învia din morţi. Mintea onestă poate deveni, prin Evanghelie, cunoscătoare de Dumnezeu. Evanghelia dă inimii care se deschide cuvintelor sale puterea de care se mirau oamenii din cetatea lui Iisus atunci când Domnul l-a vindecat pe slăbănog: puterea unei dorinţe vii, pătimaşe, de a fi iertat, ridicat şi făcut în stare să umbli în legea lui Hristos, în harul luminos şi dulce al iubirii dumnezeieşti. Şi nu în ultimul rând, puterea de a te uimi de Iisus, la fiecare Liturghie, atunci când preotul citeşte Evanghelia. Căci aceea e singura putere care îţi poate deschide inima şi care sărbătoreşte cu inocenţa unui copil vestea cea bună a mântuirii. O adevărată lectură a Evangheliei este o revoluţie creştină în direct, o suavă invazie a luminii necreate în mintea şi inima noastră, un fir tot mai consistent de apă vie, prin care se întoarce, în noi, Adevărul. E o Revoluţie a Adevărului care izgoneşte minciuna din lăuntrul nostru. Şi odată cu ea şi moartea. Un Adevăr strălucind de iubire, care uneşte, cu razele sale, mintea şi inima.

Evanghelia vindecării slăbănogului din Capernaum ne arată lucrarea mântuitoare a lui Hristos: iertare, ridicare din mocirla păcatului şi puterea de a umbla după rânduiala vieţii veşnice. Mântuirea nu e vindecare de o boală, ci de o viaţă. Dumnezeu ne vindecă de viaţa noastră, dându-ne viaţa Lui. Dacă vom credem în această Evanghelie, atunci harul acestei lucrări ne va invada, pe măsura credinţei noastre, mintea şi inima. Şi nu va micşora doar spaţiul pustietăţii lăuntrice, ci şi pe cel dintre noi şi aproapele.

Dacă Evanghelia nu e, în primul rând, o Carte a Întrebărilor, ci rămâne o carte a răspunsurilor pe care nu le-am cerut, atunci cuvintele lui Dumnezeu nu vor pătrunde în lăuntrul nostru şi nu vor schimba nimic în gândirea şi simţirea noastră. Întrebările sunt rănile inimii, singurele însetate de cuvintele lui Dumnezeu ca de vindecare. „Căci cuvântul lui Dumnezeu e viu şi lucrător şi mai ascuţit decât orice sabie cu două tăişuri, şi pătrunde până la despărţitura sufletului şi duhului” (Evrei 4, 12), adică până la ascunzătoarea lăuntrică a duhurilor fariseilor cârtitori din Evanghelie, care nu s-au scoborât cu vremea în adâncul istoriei, ci în bezna cea mai adâncă din lăuntrul nostru.

De acolo ne vine nefericirea, lipsa de bucurie de a fi creştini. Care e cea mai subtilă formă de hulă… Suntem păcătoşi până în măduva oaselor şi până acolo trebuie să fim iertaţi. Suntem, de asemenea, slăbănogi până în miezul inimii, şi până acolo trebuie să fim vindecaţi. Să ne ajute Dumnezeu ca până acolo să fim pătrunşi de cuvântul Evagheliei! Amin.

De la același autor

Ultimele din categorie