„Nu ştim alţii cum sunt, dar noi ne simţim acasă în Muzeul nostru. Adică ne simţim bine, ne place să privim în jur în sălile prietenoase cu pereţi pictaţi, pline de obiecte frumoase, sau surprinzătoare, sau, dimpotrivă, familiare. Ne simţim mai aproape de părinţi şi simţim totdată că aici avem ce povesti şi copiilor …”.

Pentru un suflet de român (pe care nu am pretenția că toată lumea îl înțelege, dar îl poate măcar respecta), Muzeul Țăranului Român reprezintă infinit mai mult decât expunerea savantă a unor exponate în relație cu niște oameni oarecare care trăiau la țară și care acum nu mai sunt printre noi, dar ne-au rămas obiectele lor. Acest muzeu, prin inteligența duhovnicească a unor titani din spațiul culturii precum Horia Bernea, a căpătat alura unei biserici, cu vocația de a dezvălui ceva din intimitatea de taină dintre Dumnezeu și om în trăirea strămoșilor noștri. Cel mai adesea, obiectele expuse arată o cultură a unor oameni în care Dumnezeu a însămânțat dorirea de sfințenie, și pe care, iată, prin moștenirea de la ei, ne-o transmit și nouă. Acest muzeu nu are nimic din neutralitatea științifică a unui insectar: aici obiectele sunt vii pentru că vii întru Domnul erau și cei care le-au confecționat, și cei care au știut să le descopere și să le pună în valoare pentru folosul nostru.      

A mă simți acasă la Muzeul Țăranului Român înseamnă a trăi o anume intimitate proprie căminului în care am primit viață sau am dat la rândul meu. În plus, pentru românul satului nostru, ortodox, Dumnezeu este cineva care face parte din familie. Iar împreună cu El și sfinții, acești minunați la suflet reprezentați în icoanele despre care un copil din poporul nostru spunea căsunt „pozele de familie ale lui Dumnezeu”. De aceea acest muzeu, înfățișând casa țăranului, Îl încape acolo și pe Dumnezeu și pe sfinții lui.

În această comuniune și comunitate de suflet, de reculegere sufletească, de întîlnire între generații, de întâlnire cu rădăcinile mele, de întâlnire cu mine însumi întru ființa neamului meu, de întâlnire cu mine însumi întru Dumnezeu, în care mă simt mai aproape de părinți și doritor a împărtăși bucuria și copiilor mei, se dorește cu sprijinul unor puternici ai lumii acesteia, în spiritul depravării ieșită astăzi în lume ca să secere suflete după suflete, intruziunea a ceea ce se legitimează prin a nurespecta cele pe care propria noastră alcătuire trupească și firea însăși ne învață. Ni se propune să ignorămbanatomia umană, diferențierea sexuală, orientarea sexuală a omului în masculin și feminin. Țăranul român, dragi iubitori de dez-orientare sexuală, fără să-l idealizăm, precepea păcatul desfrânării cu atâta acuitate încât dacă cineva păcătuia se spunea că a spurcat satul! În casa lui ați găsit de cuviință să vă faceți vestirea?

Ușile lumii acesteia le pot forța puterea și duhul lumii, nu și ușile Împărăției lui Dumnezeu. Că este toată lumea de acord sau nu, Taina Împărăției lucrează încă din această lume, aici și acum. Orice răstignire în plus, chiar și a țăranului român pus să găzduiască între zidurile unui muzeu care îi e dedicat ceea ce nu a dorit și trăit, îl apropie de Înviere. Țăranul acesta a supraviețuit totalitarismului, și lecția lui o primim și noi cu recunoștință. Ieșiți din totalitarism, știm de acum să-i recunoaștem pecetea. Pe țăranul acesta mărturisit la Muzeul Țăranului Român în altitudinea lui duhovnicească, în pofida simplității și asprimii unei vieți de trudă, nu-l mai ating răutățile zilei: el își are locul lui în veșnicie, pentru că L-a trăit pe Hristos.