Se spune faptul că o actriţă din Franța, indiferentă religios și cam departe de Ortodoxie, privind o cruce de pe peretele unei camere de hotel, cruce în care rănile lui Iisus Hristos erau foarte expresive – şi cruce pe care scria: „Aşa iubeşte iubirea!” –, s-a convertit şi a intrat într-o mănăstire cu gândul de a deveni măicuță. Celor care o întrebau de ce a luat această decizie, ea le răspundea: „Dacă Iisus m-a iubit atât de mult că S-a răstignit şi a murit pentru mine, atunci şi eu trebuie să mă schimb, pentru a-I da un răspuns pe măsură!”.

Cam despre aceasta este vorba în pericopa evanghelică care se va citi mâine în Duminica de după Înălțarea Sfintei Cruci, consemnată de Sfântul Apostol și Evanghelist Marcu. Deși scurtă ca text, acest mesaj al Evangheliei este destul de greu (sau foarte greu) de înțeles și mai ales de împlinit: acela de a ne lua Crucea și a urma lui Hristos!

Nu trebuie să ne îndepărtăm sau să fugim de Cruce ci, indiferent de situația în care ne aflăm (necaz, boală, suferință, strâmtoare, încercare, primejdie sau chiar bucurie și fericire – pentru că sunt persoane care „fug” de bucurie și fericire), trebuie să ne purtăm cu demnitate crucea încredințată nouă de Dumnezeu. Avem o cruce rânduită și ea trebuie purtată de bunăvoie: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să-Mi urmeze Mie” (Luca 9, 23).

Episcopul Francisc de Sales al Genevei (1567-1622), canonizat de Biserica Catolică în anul 1665, apoi proclamat „Doctor al bisericii” în 1877, iar din 1923, ca ocrotitor al presei și scriitorilor catolici, în „Tratatul despre iubirea lui Dumnezeu”, scrie foarte frumos în legătură cu Sfânta Cruce: „iubeşte crucea ta din toată inima. Dacă o vei privi tu pe dânsa din punctul de vedere cel drept, vei găsi că este încadrată cu totul în aur şi pietre scumpe. Cu toate că vezi pe Hristos pe o latură mort şi răstignit, străpuns de cuie şi de spini, pe cealaltă parte, vezi un mănunchi de mărgăritare minunat de frumoase, din care ţi se pregăteşte cununa nemuririi veşnice; tu din iubire către Iisus ai purtat pe pământ cununa de spini!”.

Consider faptul că o dată cu venirea noastră pe lume, Dumnezeu ne încredințează câte o cruce de purtat, nici mai lungă, nici mai scurtă, nici mai grea, nici mai ușoară, ci pe măsura posibilității noastre de a o putea duce în această viață trecătoare. Pentru ca atunci când va trebui să ne înfățișăm înaintea Dreptului Judecător, Dumnezeu să ne întâmpine cu cuvintele: „Ți-am dat-o, ai purtat-o, nu te-ai împotrivit și acum te-ai mântuit! Vino în Împărăția Mea cea veșnică!”. Amin.