Căci călugărul care a venit să slujească Domnului cu adevărat trebuie să-şi pregătească cu înţelepciune sufletul pentru încercări, ca să nu se mire, nici să se tulbure de cele ce i se întâmplă, socotind că nimic nu se întâmplă fără purtarea de grijă a lui Dumnezeu.

Iar unde e purtarea de grijă a lui Dumnezeu, negreşit ceea ce se întâmplă e bine şi spre folosul sufletului. Căci toate câte le face Dumnezeu cu noi le face pentru folosul nostru, şi iubindu-ne şi cruţându-ne.

De aceea suntem datori, cum a zis Apostolul, să mulţumim în toate bunătăţii Lui (I Tes. 5, 18); şi niciodată să nu ne întristăm şi să nu ne pierdem curajul în cele ce ni se întâmplă. Şi să primim fără tulburare cele ce vin asupra noastră cu smerită cugetare şi cu nădejdea în Dumnezeu, încredinţaţi că, precum am spus, toate câte le face Dumnezeu cu noi, le face din bunătate, iubindu-ne şi le face bine. Şi nu s-ar putea ca ele să se facă bine altfel, dacă nu s-ar milostivi Dumnezeu.

(Ava Dorotei, Diferite învățături de suflet folositoare, XIII, 1, în Filocalia, vol. IX, p. 609)