Purtarea de grijă a lui Dumnezeu pentru creație

Cuvinte duhovnicești

Purtarea de grijă a lui Dumnezeu pentru creație

Corabia deci nu poate călători fără cârmaci. Coliba nu poate sta în picioare fără îngrijire. O zidire atât de mare, atât de complexă şi atât de vrednică de admirat cum este universul, cum ar fi rămas întreagă şi cum ar fi funcţionat mii de ani fără pronie?

Dacă o corabie nu poate pluti pe mare fără cârmaci, pentru că va naufragia, e cu putinţă ca lumea întreagă să rămână necârmuită din clipa zidirii ei? Lasă o corabie pe mare doar pentru o zi fără căpitan şi echipaj, şi-o vei vedea scufundându-se. Lasă neîngrijită doar pentru două zile o colibă mică, pe care-ai construit-o în viață pentru nevoile culesului, şi-o vei vedea năruindu-se. Corabia deci nu poate călători fără cârmaci. Coliba nu poate sta în picioare fără îngrijire. O zidire atât de mare, atât de complexă şi atât de vrednică de admirat cum este universul, cum ar fi rămas întreagă şi cum ar fi funcţionat mii de ani fără pronie? Priveşte nemărginirea cerului cu nenumăratele stele, priveşte frumuseţea pământului cu toate animalele şi plantele lui, şi strigă din inimă: „Cât de mărite sunt lucrurile Tale, Doamne, pe toate-ntru înţelepciune le-ai făcut” (Psalmi 103, 24).

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Problemele Vieții, traducere de Cristian Spătărelu și Daniela Filioreanu, Editura Egumenița, pp. 179-180)

Citește despre: