În pofida multor obstacole, pelerinii îşi exprimă lângă sfintele moaşte recunoştinţa, se întăresc cu „hrana duhovnicească”, se simt mai bogaţi lângă acest „mărgăritar nepreţuit”, apoi se întorc acasă, „propovăduind cu mărire şi cântări toate minunile” dobândite ca nişte flori tainice, ivite dintr-un „crin răsădit în grădina cea de sus”.

La moaştele Sfintei Parascheva, „trandafir neatins de viermele trufiei”, rugătorii vor fi mereu ca un râu ce îşi întoarce valurile de mulţumire către „izvorul vieţii şi al milostivirii”.

Ei, închinătorii, îndemnaţi de scânteia conştiinţei, nu vor da uitării promisiunile făcute: să-şi spele haina patimilor, să fie mai generoşi, să îngenuncheze citind, cât mai des, acatistul Sfintei, cea „vrednică mijlocitoare către Domnul”. (Prof. Maria Olaru)

(Binefacerile Sfintei Cuvioase Parascheva, Mărturii ale închinătorilor, Editura Doxologia, Iași, 2011, p. 15)