Îmi scrii că ceva te nelinişteşte în vis. Trei copii ţi se arată, cum închizi ochii, şi te batjocoresc, te ocărăsc, te ameninţă şi te îngrozesc. Ai mers, zici, la oameni inteligenţi şi ai căutat leac. Ei ţi-au spus: „Nu e nimic!“ Tu le-ai spus: „Dacă nu e nimic, alungaţi de la mine acest nimic! Cum poate fi nimic ceva ce nu-mi dă pace de şase luni?“ Iar ei o ţineau pe-a lor: „Schimbă aerul, mergi în societăţi vesele, hrăneşte-te mai bine; e o banală ipohondrie“. Îi ştiu eu, soro, pe aceşti deştepţi. Ei şi-au pus o placă ce cuprinde câteva cuvinte: „ipohondrie“, „telepatie“, „autosugestie“, prin care trec pe lângă o realitate duhovnicească de netăgăduit la rutina zilnică, adică la aer, distracţie, apă minerală şi vin.

Iar eu îţi spun: cei trei copii care ţi se arată sunt chiar cei trei copii pe care tu, precum singură recunoşti, i-ai omorât mai înainte să-i sărute mândrul soare. Şi ei se răzbună acum pe tine. Iar răzbunarea morţilor este cumplită şi preacumplită. De vreme ce te numeşti femeie cu carte, din cărţi am să-ţi şi vorbesc. Îţi aduci aminte din cărţi de Macbeth, cum pe un rege englez l-a ucis duhul unui om ucis. Ai citit, negreşit, cum craiul Vladislav, ucigaşul craiului Vladimir, a fost ucis de duhul lui Vladimir.

Dar poate n-ai citit de următoarea întâmplare. Împăratul bizantin Constans avea un frate, Teodosie, pe care nu-l iubea fiindcă se temea că acesta îl va da jos de pe tron. Din pricina aceasta, Constans l-a silit pe Teodosie să primească cinul diaconesc. Teama, însă, nu l-a părăsit pe împărat nici în continuare. În cele din urmă, împăratul s-a hotărât la o fărădelege. A făcut ca Teodosie să fie ucis în chinuri, după care a răsuflat uşurat, crezând că a scăpat pe veci de rivalul său. Neştiutorul, însă, nu bănuia că morţii sunt mai puternici decât cei vii şi că cel ce ucide un om nevinovat de fapt nu îl ucide, ci depune armele înaintea celui ucis. După aceea, într-o noapte diaconul ucis, Teodosie, s-a arătat fratelui său, împăratul, cu un pahar de sânge fumegând şi a strigat cu glas înfricoşător: „Bea, frate !“ Împăratul a sărit, a sculat toată curtea, dar nimeni nu ştia nimic să-i spună, într-o altă noapte s-a repetat aceeaşi scenă: diaconul cu paharul de sânge şi strigătul cumplit: „Bea, frate!“ Împăratul a sculat tot Constantinopolul, însă toţi s-au uitat la el cu gura căscată, cum se uită la tine acei deştepţi care te trimit la aer şi la mâncare mai bună. Lucrul s-a repetat în altă noapte. În cele din urmă, împăratul Constans, care mai înainte era deplin sănătos, a fost găsit într-o dimineaţă mort în patul său.

Citeşti Sfânta Scriptură? Acolo este spus totul, explicat totul: cum şi de ce se răzbună morţii pe cei vii. Citeşte încă o dată despre Cain, care pentru uciderea fratelui său nu a avut pace niciunde şi niciodată. Şi cum duhul jignitului Samuel s-a răzbunat pe Saul. Şi cum sărmanul David a pătimit groaznic, ani şi ani, pentru uciderea lui Urie, căpetenia sa de oaste. Şi mai citeşte, dacă poţi, mii şi mii de întâmplări asemănătoare cunoscute ce au avut loc de la Cain până la tine. Şi vei înţelege ce te chinuie şi pentru ce. Vei înţelege că lumea celor ucişi este mai puternică decât lumea ucigaşilor lor, şi că ei se răzbună crunt.

Mai întâi înţelege şi bagă la cap lucrul acesta. După aceea, fă tot ce poţi pentru copiii tăi omorâţi. Şi Milostivul Dumnezeu, la Care nu sunt morţi, te va ierta şi îţi va dărui pace. Iar cu privire la ce trebuie să faci, întreabă Biserica. Preoţii ştiu.
Dumnezeu să te miluiască!

(Sfântul Nicolae Velimirovici, Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi vol. 1, Editura Sophia, Bucureşti, 2008, p. 28-29)