Mulți profesori sunt pe bună dreptate conștienți de faptul că pedeapsa și amenințările sunt contraproductive. A-i face pe copii să sufere, în încercarea de a le modifica comportamentul, de multe ori duce doar la o respectare temporară, dar această strategie nu îi ajută să devină oameni care vor lua, pe viitor, decizii în mod etic și cu compasiune. Pedeapsa tinde să genereze furie, sfidare și dorința de răzbunare. Mai mult decât atât, ea oferă un model de utilizare a puterii, mai degrabă decât un motiv, și rupe relația atât de importantă care trebuie să fie între adult și copil.

Din grupul de profesori și părinți care își iau angajamentul de a nu pedepsi copiii, o proporție semnificativă preferă utilizarea de recompense. Modul în care sunt utilizate recompensele diferă de fiecare cultură. Ca și în cazul pedepselor, oferta de recompense poate provoca conformitate temporară, în multe cazuri. Din păcate morcovii, ca recompensă, nu sunt mai eficienți decât „nuiaua” în a ajuta copiii sa devină oameni responsabili sau persoane care să învețe singure a lua decizii pentru tot restul vieții.

Recompense versus valori bune

De-a lungul anilor, studiile au descoperit că programele de modificare a comportamentului sunt rareori de succes în producerea de schimbări de durată în atitudini sau chiar comportament. S-a observat că atunci când recompensele se opresc, oamenii revin de obicei la modul în care acționau înainte de începerea programului. Chiar mai îngrijorător, cercetătorii au descoperit recent: copiii ai căror părinți folosesc frecvent recompensele tind să fie mai puțin generoși decât colegii lor.

Într-adevăr, motivațiile extrinseci nu modifică angajamentele emoționale sau cognitive care stau la baza comportamentului, cel puțin nu în direcția dorită. Unui copil căruia i s-a promis ceva în schimb pentru a învăța sau a avea un comportament responsabil i s-au dat toate motivele de a nu mai face aceste lucruri, atunci când nu mai are o recompensă de primit.

Cercetările și logica sugerează că pedeapsa si recompensa nu sunt într-adevăr opuse, ci sunt chiar două fețe ale aceleiași monede. Ambele strategii sunt modalități de încercare a manipulării comportamentului unor copii. În primul caz copiii pot ridica problema: Ce vor de la mine și ce se va întâmpla cu mine dacă nu o fac? Iar în al doilea caz, copilul se va întreba: Ce doresc ei să fac și ce voi primi dacă o voi face? Nici una dintre aceste strategii însă nu îi ajută pe copii să încerce să rezolve întrebarea: Ce fel de om vreau să fiu?

Recompense versus realizări

Recompensele sunt mai utile pentru îmbunătățirea reușitelor, decât sunt pentru a promova bunele valori. Cel puțin două duzini de studii au arătat că persoanele care se așteaptă să primească o recompensă pentru finalizarea unei sarcini (sau pentru a face aceasta cu succes) pur și simplu nu se descurcă la fel de bine ca persoanele care nu așteaptă nimic în schimb (Kohn, 1993). Acest efect este puternic la copiii mici, copiii mari și adulți, bărbați și femei, pentru toate tipurile de recompense, de exemplu pentru sarcini ce duc de la memorarea unor fapte, la proiectarea de colaje sau chiar rezolvarea de probleme matematice. În general, cu cât se cere o gândire cognitivă cu durată nedeterminată, cu atât oamenii au tendința de a acționa mai rău atunci când aceasta s-a făcut în schimbul unei recompense.

Există câteva explicații plauzibile pentru această constatare enigmatică, dar extrem de consistentă. Cea mai convingătoare dintre acestea este faptul că recompensele duc la pierderea interesului oamenilor pentru orice ar fi recompensați să facă. Acest fenomen, care a fost demonstrat de rezultatele studiilor (Kohn, 1993), este logic, din moment ce „motivația” nu este o caracteristică unică pe care un individ o posedă în grade diferite. Prin contrast, motivația intrinsecă (un interes într-o activitate spre satisfacerea personală) este diferită calitativ de motivația extrinsecă (în care finalizarea sarcinii este văzută în primul rând ca o pre-condiție pentru altceva). Prin urmare, întrebarea educatorilor trebuie să fie nu cât de motivați sunt elevii lor, ci modul în care elevii lor sunt motivați.

Într-un studiu reprezentativ, copiilor mici li s-a introdus o băutură necunoscută, numită Kefir. Unui grup i s-a cerut doar să bea, alt grup a fost lăudat pentru că a băut, iar celui de-al treilea grup i s-a promis cadouri dacă va bea. Copiii care au primit fie recompense verbale sau tangibile au consumat mai multe băuturi decât ceilalți copii, așa cum era de așteptat. Dar o săptămână mai târziu, acești copii au constatat în mod semnificativ mai puțin atrăgătoare băutura decât înainte, în timp ce copiilor care nu au primit recompense le-a plăcut la fel de mult, dacă nu mai mult, decât au făcut-o înainte. Dacă ar fi să înlocuim băutura Kefir cu rezolvarea de exerciții matematice sau cu cerința unui comportament respectabil, începem să vedem puterea distructivă a recompenselor. Datele sugerează următorul lucru: cu cât vrem ca copiii să facă un lucru, cu atât mai contraproductive vor fi recompensele oferite pentru a face acel lucru.

R. M. Ryan și E. L. Deci (1985, teoria motivației intrinseci și autodeterminării) descriu utilizarea de recompense ca fiind o formă de „control prin seducere”. De control, fie prin amenințări sau mită, ceea ce ne conduce la a face lucrurile în locul copiilor, mai degrabă decât de a lucra cu ei. Acest lucru slăbește în cele din urmă relațiile, atât în ​​rândul elevilor (care duce la un interes redus în a lucra cu colegii), precum și în relațiile între elevi și adulți (în măsura în care cerând ajutorul își reduc șansele de a primi o recompensă).

Mai mult decât atât, elevii care sunt încurajați să se gândească la note, la autocolante sau alte cadouri devin mai puțin înclinați să exploreze idei, să devină creativi sau să-și asume responsabilități. Cel puțin zece studii au arătat că persoanele cărora li s-a oferit o recompensă aleg, în general, sarcina cea mai ușoară (A. Kohn, 1993). În absența unor recompense, copiii sunt înclinați să aleagă sarcini care sunt dincolo de nivelul lor de calificare.

Implicațiile practice ale eșecului recompenselor

Implicațiile acestei analize și aceste date sunt îngrijoratoare. În cazul în care ne întrebăm dacă recompensele motivează copiii, răspunsul este: da, sigur. Copiii sunt motivați de recompense pentru a le obține. Din păcate, acest tip de motivație de multe ori vine în detrimentul interesului pe termen lung și al excelării în orice lucrul pe care l-ar face. 

În primul rând, în școli programele bazate pe recompense și consecințe ar trebui să fie evitate de către orice educator care vrea ca elevii să-și asume responsabilitatea pentru comportamentul lor. Alternativa recompenselor și/sau a amenințărilor este de a lucra împreună cu ei pentru a crea o comunitate ai cărei membri își rezolvă problemele prin colaborare și decid împreună modul în care doresc să fie clasa lor.  În al doilea rând, s-a văzut că notele au un efect deosebit de negativ asupra gândirii creative, asupra memorării pe termen lung și a interesului în procesul de învățare. Utilizarea de către părinți a recompenselor sau a amenintăților (consecințe negative) pentru a–i determina pe copii să aibă performanțe școlare are un efect negativ asupra bucuriei de a învăța, afectând în cele din urmă și performanța. Evitarea acestui lucru necesită practici de evaluare concepute pentru a-i ajuta pe elevi să experimenteze succesul și eșecul nu ca pe o recompensă sau ca pe o pedeapsă, ci ca pe informații utile pentru înțelegerea prezentului și acțiunile de viitor.

În cele din urmă, această distincție între recompense și informații ar putea fi aplicată pentru un feedback pozitiv. În loc să-i ajute pe copii să-și dezvolte propriile criterii de învățare eficientă sau de comportament dezirabil, lauda poate crea o dependență tot mai mare cu privire la aprobarea securizantă care vine de la o persoană din exterior. În loc să ofere sprijin necondiționat, laudele fac ca răspunsul pozitiv să fie condiționat de ceea ce adulții le cer copiilor. În loc să le crească interesul pentru o activitate, învățarea este devalorizată în măsura în care este văzută ca o condiție prealabilă pentru a aprimi aprobarea profesorului.

Pe scurt, valorile bune trebuie cultivate din interior. Încercările de a scurta drumul în acest proces, de a oferi recompense copiilor, sunt ineficiente, în cel mai bun caz, și distructive, în cele din urmă.

(Alfie Kohn, autor și lector în domeniile educație, psihologie și parenting responsabil)