Nu este vorba despre a pune la îndoială necesitatea sprijinirii şi încurajării copiilor, a nevoii lor de a fi îmbrăţişaţi şi făcuţi să se simtă iubiţi şi apreciaţi. Dar copiii au nevoie să se simtă apreciaţi şi iubiţi necondiţionat, pe când a spune „Ai făcut o treabă foarte bună!” este dovadă de iubire condiţionată. În articolul care urmează vom spicui câteva idei de la fiecare motiv.

„Foarte bine!” manipulează copiii

Să presupunem că îi spui „foarte bine“ copilului de 2 ani care mănâncă fără să se murdărească, ori celui de 5 ani, care îşi curăţă acuarelele şi pensoanele după ce le-a folosit. Cine beneficiază de asta? Cui îi foloseşte?...

Motivul pentru care laudele dau roade pe termen scurt este acela că orice copil caută mereu recunoaştere şi aprobare. Însă avem datoria de a nu exploata această nevoie pentru a ne satisface nişte dorinţe proprii. „Foarte bine!”; „Ai făcut o treabă excelentă!”, ca metodă de a cultiva ceva ce ne face viaţa mai uşoară, este o formă de a profita de această dependenţă a copilului.

„Foarte bine!” produce „dependenţi” de aprecieri

Cu siguranţă, nu toate aprecierile pozitive sunt calculate şi aplicate „tactic” (ar fi chiar culmea!). E foarte normal să fim impresionaţi plăcut de unele lucruri pe care le fac copiii noştri, la modul cel mai sincer. Totuşi, nu strică o privire mai atentă asupra comportamentului. În loc să sprijine crearea stimei de sine, lauda va duce mai degrabă la creşterea dependenţei copilului faţă de noi.

Cercetările au arătat că elevii lăudaţi în exces erau mai neîncrezători în răspunsul pe care trebuiau să-l dea, mai înclinaţi să răspundă într-un mod întrebător („Hmm.. Şapte?”). Ei aveau tendinţa de a da înapoi la o idee pe care o propuseseră, îndată ce un adult nu era de acord cu ea. Şi, de asemenea, le era mai greu să persevereze în căutarea răspunsului la o sarcină dificilă sau de a împărtăşi ideile pe care le au şi colegilor.

Pe scurt, „Ai făcut o treabă excelentă!” nu linişteşte copilul, ci îl face să se simtă mai nesigur. Poate duce chiar la un cerc vicios, încât, cu cât lăudăm mai mult copilul, cu atât mai mare nevoie de apreciere să aibă, aşa că îl lăudăm şi mai mult.

Din nefericire, unii dintre aceşti copii vor deveni adulţi care vor avea întotdeauna nevoie de cineva care să le spună că ceea ce fac este bine. Cu siguranţă, nu ne putem dori aşa ceva pentru copiii noştri.

„Foarte bine!” fură bucuria copilului

Independent de această problemă a dependenţei, un copil merită să simtă bucurie atunci când realizează ceva, să se simtă mândru cu privire la ceea ce a învăţat să facă. De asemenea, merită să decidă singur când să se simtă astfel. De fiecare dată când spunem „Foarte bine!”, îi comandăm copilului cum să se simtă.

Din nefericire, nu realizăm că „Foarte bine!” este tot o judecată, ca şi „Foarte rău!”. Ce e de remarcat în primul rând în ceea ce priveşte judecata pozitivă e că nu e doar pozitivă, ci e în primul rând judecată. Iar oamenii, inclusiv copiii, nu se simt bine atunci când sunt judecaţi.

Să ne punem întrebarea: Cum ar fi de dorit să se manifeste copilul atunci când are un succes: să exclame „Am reuşit!” ori să mă întrebe, nesigur, „A fost bine?”

„Foarte bine!” duce la pierderea interesului

„Ce frumos pictezi!” poate influenţa copilul să picteze atâta timp cât suntem lângă el şi îl lăudăm. Lilian Katz, una dintre cele mai semnificative voci americane în educaţia copilului mic, spune că „odată ce nu mai suntem atenţi la el, s-ar putea să nu se mai atingă de penson”. Cu cât lăudăm mai mult oamenii că fac ceva, cu atât îşi pierd interesul în ceea ce trebuie să facă pentru a fi recompensaţi. Interesul se mută de la activitate – citit, scris, desenat, gândit, creat – la premiu, indiferent din ce este constituit: o îngheţată, un desen animat ori un „Foarte bine!”

Premiile motivează copiii? Cu siguranţă. Îi motivează să obţină anumite premii.

„Foarte bine!” duce la reducerea achiziţiilor de comportament

Lauda poate influenţa cât de bine va face copilul un lucru. Cercetările demonstrează că acei copii care au fost lăudaţi pentru o primă sarcină rezolvată se poticnesc la următoarea; de asemenea, ei nici nu o îndeplinesc la fel de bine ca cei care nu au fost lăudaţi.

Totuşi, lauda nu e un obicei uşor de înlăturat. Poate părea ciudat, cel puţin la început, a nu lăuda copilul; s-ar putea crede că suntem reci şi insensibili la realizările lui. Dar cât de repede ne putem da seama că lăudăm mai degrabă pentru că simţim noi nevoia decât pentru că ar avea nevoie copilul să audă!

Deci, care e alternativa? Depinde de fiecare situaţie; dar orice atitudine am decide să aplicăm, trebuie să fie oferită ca expresie a dragostei sincere pentru copil, nu ca răspuns la ceva ce a făcut. Atunci când sprijinul necondiţionat este prezent, „foarte bine!” nu e necesar; când e absent, „foarte bine!” nu va ajuta la nimic.

Alternativa e să lucrăm cu copilul, să ne dăm seama ce îl face să se poarte astfel. Va trebui poate să reconsiderăm propriile exigenţe mai degrabă decât să găsim o metodă prin care copilul să ne asculte. (Spre exemplu, în loc de a spune „Foarte frumos!” unui copil de patru ani care a stat cuminte o perioadă lungă de timp la o masă oficială, mai bine ne-am întreba dacă e rezonabil să aşteptăm de la copil să se poarte astfel).

De asemenea, avem nevoie să implicăm copilul în deciziile luate. Dacă fetiţa noastră va face un lucru care-i deranjează pe cei din jur, mai târziu va trebui să o întrebăm: „Ce crezi că trebuie să facem pentru a rezolva problema?”. Această abordare va fi probabil mai eficientă decât mituirile sau ameninţările. Această abordare ajută copilul şi la a învăţa cum să rezolve problemele, pe lângă interiorizarea ideii că sentimentele şi propunerile sale sunt importante.