„Eu sunt învierea şi viaţa; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi. Şi oricine trăiește şi crede în Mine nu va muri în veac.” (Ioan 11, 25-26)

Îndurerată Familie Regală,

Îndoliată Adunare,

Majestatea Sa Regele Mihai I al României a venit de multe ori în această biserică, ocrotită de Sfinţii Împăraţi Constantin şi mama sa Elena, construită de Principele Domnitor al Ţării Româneşti Constantin Şerban Basarab, între anii 1656-1658, devenită apoi Catedrală Mitropolitană, în anul 1668, iar mai târziu Catedrală Patriarhală, în anul 1925.

În această Catedrală, Majestatea Sa a primit binecuvântare ca rege minor, în vârstă de şase ani, de la Mitropolitul Primat Miron Cristea al României, iar în anul 1940 a fost uns Rege al României de către Patriarhul Nicodim al României.

La vârstele copilăriei, adolescenței şi maturității, Regele Mihai, alături de mama sa Regina Elena, de tatăl său Regele Carol al II-lea, sau de alţi membri ai familiei regale, a fost prezent de foarte multe ori în Catedrala Patriarhală, respectând tradiţia ca marile evenimente sau aniversări din viaţa poporului român să fie precedate de slujba unui Te Deum oficiat la Patriarhie.

De asemenea, Regele Mihai a participat, în Catedrala Patriarhală, la multe sărbători religioase, precum: hramul Catedralei Patriarhale, sărbătorile Naşterii Domnului, Anului Nou, Bobotezei, sărbătorile închinate Sfintelor Paşti, dar şi la unele procesiuni religioase, la primirea unor delegaţii străine, la anumite momente aniversare etc.

Din nefericire, după anul 1947, timp de 45 de ani, până în anul 1992, cât a durat exilul său forţat în străinătate (în Marea Britanie şi Elveţia), Regele Mihai nu a mai avut posibilitatea de a se ruga în această biserică, atât de familiară lui.

Însă, după căderea regimului comunist, în anii 1997, 2000, 2001 şi 2006, Regele Mihai a fost primit aici, la Patriarhie, cu mult respect şi admirație de către cler şi popor.

După ce, în 13 decembrie 2017, trupul neînsuflețit al Majestății Sale Regele Mihai s-a întors pentru totdeauna în România, astăzi, 16 decembrie 2017, acesta se află în Catedrală Patriarhală din Bucureşti pentru slujba de înmormântare, deoarece, în data de 5 decembrie 2017, sufletul său s-a mutat la Hristos-Domnul, în Împărăţia cerurilor, împreună cu drepţii.

Regele Mihai I al României a fost toată viaţa sa un om profund credincios. Credinţa sa nu era una formală, ci una existenţială şi practică. Regele l-a simţit pe Dumnezeu prezent şi lucrător în viaţa sa, mai ales în momentele grele ale vieţii sale. Credința în Dumnezeu era pentru el lumină şi ajutor pentru viaţă.

Într-un interviu cu scriitorul Mircea Ciobanu, Regele Mihai răspunde şi la unele întrebări privind credinţa sa. De pildă, la întrebarea: „Ce carte preţuiţi mai presus de oricare?”, Regele răspunde: „Biblia, fără doar şi poate”. La întrebarea: „Ce altă carte a contribuit la deșteptarea spirituală a Majestății Voastre?”, Regele răspunde: „Nici o altă carte. Convorbirile cu mama au însemnat pentru mine mai mult decât multe cărţi de teologie. Mama a fost un adevărat stâlp în viaţa mea. Ea a fost puternică prin rugăciune. Rugăciunea este fapta noastră cea mai necesară raportului (relației n.n.) cu Dumnezeu”[1].

În altă parte a interviului, Regele precizează: „Dacă este unită cu fapta, credinţa ne întăreşte, se face scut în faţa necazurilor. (…) Sunt oameni simpli, care nu-şi bat capul cu dogmele, dar care ştiu să se roage şi care au convingerea nestrămutată că rugăciunea lor este ascultată”[2]. În discursul său din Parlamentul României, la 25 octombrie 2011, Regele afirma că „lumea de mâine nu poate exista fără morală, credinţă şi memorie”.

Credinţa şi rugăciunea Regelui Mihai l-au ajutat mult să fie statornic în iubirea faţă de popor şi de patrie, să respingă atât dictatura nazistă, cât şi dictatura comunistă, să rabde exilul impus lui de regimul comunist, să fie mereu curajos şi demn, harnic şi modest, răbdător şi iertător, virtuţi pentru care a fost preţuit atât de casele regale ale Europei, cât şi de oameni simpli.

Astăzi, în timpul slujbei de înmormântare, ne-am rugat împreună, cler şi popor, români şi invitaţi din străinătate, pentru ca Dumnezeu să-i ierte Regelui Mihai orice a greșit ca om în timpul vieţii şi să-i dăruiască odihnă sufletului, împreună cu drepţii şi sfinţii din Împărăţia cerurilor.

Textele biblice, Apostolul (1 Tesaloniceni 4, 13-17) şi Evanghelia (Ioan 5, 24-30), care au fost citite în timpul slujbei de înmormântare, sunt temelie puternică pentru întărirea credinţei noastre în nemurirea sufletului şi învierea trupului, potrivit mărturisirii: „aștept învierea morților şi viaţa veacului ce va să fie” (Crezul ortodox).

În acest sens, rugăciunile Bisericii Ortodoxe pentru cei adormiţi în Domnul (decedați) sunt pline de lumină şi speranţă, ele ne arată că iubirea este mai tare decât moartea, că mormântul nu este ultima destinaţie a omului, ci învierea şi viaţa cerească veşnică.

Crucea şi lumânarea sau candela de lângă sicriul Regelui Mihai simbolizează pe Hristos Cel Răstignit şi Înviat din morţi, Cel ce este Lumina lumii (Ioan 8, 12), dar şi lumina credinţei puternice şi a iubirii generoase pe care Regele Mihai le-a arătat în timpul vieţii sale.

Colacul şi coliva făcute din boabe de grâu simbolizează speranța creștinilor în învierea morților, comuniunea lor în rugăciune pentru cei decedați şi compasiunea cu membrii familiei care se află în stare de întristare sau doliu.

În aceste momente de întristare, dar şi de respect şi ultim omagiu adus Regelui Mihai I al României, ne rugăm lui Dumnezeu să aşeze sufletul lui în lumina, pacea şi iubirea Preasfintei Treimi, să întărească sufleteşte, să consoleze îndoliata Familie Regală a României şi să binecuvinteze pe toţi cei ce în aceste zile de doliu arată respect şi cinstire memoriei Regelui Mihai, care rămâne permanent un simbol al suferinței şi al speranței poporului român.

Veșnica lui pomenire din neam în neam!

† Daniel

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Note:

[1] Mircea Ciobanu, Convorbiri cu Mihai I al României, Editura Humanitas, Bucureşti, 2008, p. 227.

[2] Op. cit. p. 221.