Întoarcerea desfrânaţilor de la faptele lor este la fel de mare ca şi convertirea păgânilor. În general, desfrânarea este văzută în Scriptură ca o sumă a tuturor păcatelor, iar în Vechiul Testament desfrânarea avea şi sensul de idolatrie (Iezechiel 16, 20; Leviticul 17, 7; Leviticul 20, 5 ş. a.).

Pentru că idolul cel mai cumplit, căruia nu este om care să nu-i aducă jertfe, este chiar trupul nostru (Galateni 5, 19- 21). De aceea şi Hristos, vrând să însumeze toate păcatele omenirii, ne numeşte neam viclean şi desfrânat. (Matei 16, 4).

(Ierodiaconul Savatie Baştovoi, În căutarea aproapelui pierdut, Editura Marineasa, p. 18)