Robii şi idolatrii moderni
Credem teoretic „întru Unul Dumnezeu, Tatăl Atotţiitorul”, însă, în practică, suntem idolatri! Aducem închinare idolilor – fie celui numit modă, fie consumismului, fie bogăţiei, fie altora.
Avem impresia că astăzi sântem liberi. Este însă adevărat acest lucru? Desigur, nu-i avem pe umerii noştri pe stăpânii din vechime, însă suntem robi, mai mult sau mai puţin, patimilor noastre. Cineva vede ceva la televizor şi spune: „Mâine mă duc să cumpăr lucrul la care s-a făcut reclamă”, fără să aibă însă nevoie de el. Asta se numeşte libertate? Când o femeie vede la televizor pe unii sau pe alții că-şi schimbă îmbrăcămintea după modă, ajunge să spună şi ea: „Nu mă pot duce cu aceeaşi rochie la două nunţi” – este aceasta libertate? Credem teoretic „întru Unul Dumnezeu, Tatăl Atotţiitorul”, însă, în practică, suntem idolatri! Aducem închinare idolilor – fie celui numit modă, fie consumismului, fie bogăţiei, fie altora.
(Arhimandrit Epifanie Theodoropulos, Toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm, Editura Predania, București, 2010, pp. 22-23)
Să ne cunoaștem pe noi înșine și să ne corectăm neajunsurile
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro