Rolul îndrumării duhovnicești în starea de echilibru sufletesc
Trebuie urmărit un canon pe care credinciosul să-l facă zi de zi, dar într-o stare de simțire sufletească, nu de obligație tipicală.
După o perioadă de 40-50 de ani de educaţie atee, eu constat la oamenii care s-au născut şi au trăit în vremea aceea că nu au deloc o educaţie creştină moştenită de la moşii şi strămoşii lor. Eu constat, prin femeile care vin, că bărbaţii lor nu sunt credincioşi. Lupta este ca, aducându-i şi pe ei la biserică, să nu-i refuzăm pe motivul că ei sunt păcătoşi.
Trebuie urmărit un canon pe care să-l facă zi de zi, în ce priveşte starea de simţire, nu starea de obligaţie tipicală. Duhovnicul, de multe ori cu regret, se achită de fiul duhovnicesc, îi dă un canon: „să citeşti cutare...”. Fiul o face din obligaţie, nu o face ca să se vindece, dacă face. Sunt foarte puţini cei care fac cum trebuie.
Unul a primit canon să citească de trei ori Biblia. (...) Acela citeşte să înţeleagă sau o citeşte că i s-a dat să citească? Ba chiar îl împuţinează sufleteşte canoanele prea încărcate.
Lupta este din partea amândurora, a fiului şi a părintelui, să te vindeci de păcate şi să progresezi, să devii mai bun, din ce în ce mai bun. Lupta este ca mâine să fie tot atât de prezent cum a fost astăzi, când s-a spovedit.
(Părintele Arsenie Papacioc, Despre Spovedanie și Împărtășanie, Editura Elena, Constanța, 2013, pp. 22-23)
Dumnezeu nu ne poate mântui fără voia noastră
Te-ai mândrit? Smerește-te!
Citește despre:Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro