Poate că e uşor să te cuplezi, dar nu e deloc uşor să întreţii o relaţie. Aceasta presupune evoluţie. Doi oameni, bărbat şi femeie, care pot fi nişte personalităţi total opuse, sunt chemaţi să devină una. Acesta nu este un act unic ori un eveniment singular. O relaţie trebuie să se dezvolte, să devină mai profundă, să se maturizeze.

Referatul biblic despre crearea bărbatului şi a femeii din capitolul 2 al cărţii Facerea ne ajută să înţelegem natura evolutivă a relaţiilor. În versetul 18, Dumnezeu, care l-a creat pe om şi l-a aşezat în mijlocul grădinii raiului, ca să o lucreze, spune: „Nu este bine să fie omul singur; să-i facem ajutor potrivit pentru el”.

Relaţiile ne împiedică să fim singuri. Dar a nu fi singur înseamnă mai mult decât a nu fi de unul singur. Chiar dacă te afli într-un autobuz aglomerat, tot te poţi simţi singur. A fi singur înseamnă a nu avea pe nimeni căruia să îi împărtăşeşti gândurile şi sentimentele. Doi oameni căsătoriţi se pot simţi tot singuri dacă relaţia lor din perioada de curtare nu evoluează într-o relaţie de căsătorie, în care cei doi devin tot mai deschişi unul faţă de celălalt, împărtăşindu-şi cele mai intime gânduri şi sentimente. Nu e bine să fii singur. Iar dacă o persoană căsătorită este tot singură în interiorul căsniciei, asta nu numai că nu este bine, dar se poate dovedi dezastruos.

„O să îi fac un ajutor potrivit pentru el.” Soţiile noastre nu sunt mână de lucru. Nu sunt servitoarele noastre. Ci sunt un ajutor potrivit pentru noi. Sunt perechile noastre, şi împreună formăm o relaţie reciproc avantajoasă, în care ne ajutăm, ne susţinem şi ne încurajăm unul pe altul, fiind cei mai buni prieteni şi iubiţi. Cam în acelaşi fel în care Dumnezeu este „ajutor întru necazurile ce ne împresoară” (Psalmul 45, 1), şi noi trebuie să fim un ajutor pentru perechea noastră.

În societatea modernă în care trăim, bărbaţii şi femeile fug de responsabilitatea de a fi ajutoare potrivite pentru perechea lor, într-o relaţie care asigură susţinere şi grijă în avantajul amândurora. Ei profită de prima ocazie pentru a alege calea cea mai uşoară. Trebuie să ne fie cât se poate de clar că rolul soţului şi al soţiei este acela de a trudi împreună pentru a-şi păstra şi proteja relaţia. Relaţia lor este cel mai bine protejată atunci când cei doi îşi îngăduie să avanseze în a învăţa cum să îşi poarte de grijă unul altuia şi cum să se ajute reciproc. Acest lucru cere timp şi presupune învăţarea din încercări şi greşeli, precum şi multă răbdare faţă de celălalt.

Nu există căsnicii perfecte. Poate că unii urmăresc telenovelele şi îşi spun că asta înseamnă o căsnicie. În filme, la fel ca în basme, oamenii se îndrăgostesc şi trăiesc fericiţi până la adânci bătrâneţi. Dar căsnicia nu e un basm, este realitate. Căsnicia nu este o fantezie trăită pe tărâmul viselor. În căsnicie aveam de-a face eu multe crize, sudoare şi lacrimi, precum şi cu idile şi râsete.

Atunci când începem să studiem personalităţile dintr-un cuplu, aflăm că fiecare cuplu este unic, cu o identitate proprie. Mai descoperim şi că fiecare dintre cei doi membri ai cuplului este o persoană unică, având propria ei identitate. Există însă o trăsătură comună, care îi aduce pe cei doi împreună şi le oferă un numitor comun pentru a fi compatibili. Relaţia nu apare prin magie, ci este formată din simpatii şi antipatii reale, din puncte forte şi puncte slabe concrete.

(Constantine Nasr, Arta căsniciei: cum să rămâneți împreună când lumea vă desparte, Editura Theosis, Oradea, 2021, pp. 19-20)

Îți mai recomandăm și: Căsnicia este arta prin care două persoane învață să danseze grațios prin viață, în același ritm