Rugăciune și binecuvântare la Biserica Vulpe din Iași: Moaștele Sfântului Antonie cel Mare vor fi aduse spre închinare

Arhiepiscopia Iaşilor

Rugăciune și binecuvântare la Biserica Vulpe din Iași: Moaștele Sfântului Antonie cel Mare vor fi aduse spre închinare

În perioada 22-25 noiembrie 2024, Cinstitele Moaște ale Sfântului Antonie cel Mare de la Biserica Domnească „Sfântul Anton – Curtea Veche” din Bucureşti vor fi așezate spre închinare la Biserica Vulpe din Iași, cu prilejul cinstirii Sfintei Mari Mucenițe Ecaterina, prăznuită la data de 25 noiembrie. 

La sfârșitul lunii noiembrie, cu ocazia praznicului Sfintei Mari Mucenițe Ecaterina, Biserica Vulpe din Iași va găzdui, timp de patru zile, Moaștele Sfântului Antonie cel Mare. Bucuria credincioșilor va fi cu atât mai mare, întrucât unul dintre hramurile Bisericii Vulpe este dedicat Sfântului Antonie cel Mare, alături de Adormirea Maicii Domnului. Totodată, la Biserica Vulpe se află și o părticică din Moaștele Sfintei Ecaterina, așezată spre închinare în sfântul locaș începând cu anul 2010.

Atât Sfântul Antonie cel Mare, cât și Sfânta Mare Muceniță Ecaterina sunt ocrotitori ai familiilor, tinerilor, intelectualilor și profesorilor. De asemenea, ei sunt grabnici ajutători pentru cei aflați în necazuri și pentru cei care nu își găsesc drumul în viață.

În această perioadă, programul liturgic va fi unul special, cuprinzând rugăciuni pentru tineri și studenți, dar și pentru pace și pentru toți cei aflați în nevoie.

Cei care doresc să se închine la Moaștele Sfântului Antonie cel Mare, care vor ajunge vineri, 22 noiembrie, ora 16:00, precum și la Moaștele Sfintei Ecaterina, sunt așteptați la Biserica Parohiei „Adormirea Maicii Domnului” – Vulpe din Iași (strada Sărărie, lângă Centrul Medical Arcadia).

 

Scurt fragment din viața Sfântului Antonie cel Mare

Începător al vieţii monahale creştineşti, alături de Sfântul Pahomie cel Mare, Sfântul Antonie a iubit atât de mult nevoinţa, încât a luptat până la sânge cu diavolii şi cu nălucirile lor, devenind ca un far luminos în faţa călugărilor, încurajându-i şi învăţându-i cum să biruiască cursele vrăjmaşului.

Sufletul său curat era mult ispitit de diavolul care încerca să îl întoarcă din calea pe care şi-o alesese. Diavolii se năpusteau asupra lui şi îl băteau până când rămânea la pământ, sau luau chip de fiare şi de târâtoare şi încercau să îl sperie şi să îi provoace dureri.

Pentru rugăciunile lui, vrăjmaşii nu reuşeau să îşi ducă la bun sfârşit planul, Domnul arătându-i în vedenie Sfântului că îl luminează cu harul Său.

După zeci de ani de vieţuire în deşert, a cunoscut că a venit ceasul în care sufletul său să plece la Dumnezeu, aşa că şi-a sărutat ucenicii şi le-a spus să îi îngroape trupul într-un loc ascuns, pentru ca egiptenii să nu îl ia în casele lor şi să îl slăvească. După cum a dorit Sfântul, ucenicii i-au îngropat trupul într-un loc ştiut doar de ei.

 

Vă invităm să accesați și următoarele materiale:

Sfântul Antonie cel Mare ‒ drumul spre sfințenie

Vedenia Sfântului Antonie cel Mare despre drumul sufletului după moarte

Minunea descoperirii moaștelor Sfintei Ecaterina

Acatistul Sfântului Antonie cel Mare

Acatistul Sfintei Mari Mucenițe Ecaterina

Citește despre: