Dacă rugăciunea noastră e plăcută Domnului, Duhul lui Dumnezeu dă mărturie de aceasta în sufletul nostru; El este drag şi liniştit; dar odinioară nu ştiam dacă rugăciunea mea era primită sau nu la Domnul, şi după ce anume poate fi recunoscut acest lucru.

Întristările şi primejdiile i-au învăţat pe mulţi să se roage.

Într-o zi vine la mine în magazie un soldat; se ducea la Salonic. Sufletul meu l-a îndrăgit şi i-am spus: „Roagă-te Domnului ca întristările să ţi se împuţineze!”

Dar el mi-a zis: „Ştiu cum să mă rog. Am învăţat în război, când eram pe front. L-am rugat cu tărie pe Domnul să mă păzească în viaţă. Gloanţele plouau, obuzele explodau şi puţini au scăpat cu viaţă. Am luat parte la multe lupte, şi Domnul m-a păzit”. Pe când vorbea, mi-a arătat cum se ruga şi, după mişcarea trupului său, se vedea limpede că era cu totul cufundat în Dumnezeu.

(Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii și iadul smereniei, Editura Deisis, Sibiu, 2000, p.62)