Cum  putem ajunge la rugăciune curată, la statornicia gândului în rugăciune?

Iarăşi vă zic: Este cu neputinţă. Rugăciunea curată este o stare mai presus de fire. Ei, acest „cu neputinţă” să vi se facă vouă, prin lucrarea lui Dumnezeu! Acuma, lucrarea lui Dumnezeu are mai multe laturi. Tainele Bisericii, toate astea... Când spunem Rugăciunea de Mulţămită de după Sfânta Împărtăşanie, „să-mi fie acestea merinde spre viaţa de veci”, ce este această merinde? Este împuternicire, când eşti slăbănogit, că ai muncit mult, te aşezi niţel, îţi tragi sufletul, mănânci ceva, şi-o iei din nou de la început, şi continui să lucrezi. Aşa sunt şi aceste „merinde”, Tainele Bisericii, cu precădere Sfânta Împărtăşanie, dar toate sfinţeniile Bisericii: aghiasma, undelemnul sfinţit, adică Sfântul Maslu, anafura şi tot ce este sfinţenie, lucruri prin care primim aceste energii, prin care putem să continuăm viaţa pocăinţei noastre, ba să o facem şi lucrătoare şi, „ajungând la Cel Neajuns” (cum zice despre Magi Acatistul Maicii Domnului), şi noi ajungem la Cel Neajuns. Adică cele cu neputinţă omului se vor întâmpla în noi prin lucrarea lui Dumnezeu, cu împreună-lucrarea noastră.

(Ieromonahul Rafail Noica, Cultura Duhului, Editura Reîntregirea, Alba-Iulia, 2002, p. 139)