Toți Bătrânii au trăit experiențele mistice ale rugăciunii. Bătrânul Amfilohie le spunea fiilor săi duhovnicești că atâta timp cât rămânem pe stânca înaltă a rugăciunii, orice valuri ar bate la temelia ei, nu ne pot face nimic. Însă, dacă ne lăsăm în jos, ele ne udă. Rugăciunea inimii reintegrează, unește, sfințește. Câtă vreme focul Rugăciunii lui Iisus arde în suflet, toate crengile uscate ard și dispar.

La începutul rugăciunii simți bucurie, apoi dulceață, iar la sfârșit vin lacrimile, căci simți prezența lui Iisus. Cu Rugăciunea lui Iisus omul devine ca un copil. Se adresează lui Dumnezeu simplu și inocent, ca și Adam în Rai, înainte de cădere. Cu rugăciunea se dobândește sfânta și binecuvântata apatie (lipsa patimilor). Rugăciunea lui Iisus sfințește locul unde ești și munca pe care o faci. Rugăciunea rezolvă orice lucru. Ea te face să umbli pe mare, scurtează distanțele, schimbă dispoziția oamenilor, dă curaj, credință și răbdare în viață.

(Înaltpreasfințitul Andrei Andreicuț, Mai putem trăi frumos?, Editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2012, p. 103)