„Când a venit la Iași Sfântul Nectarie, a fost lumea de pe lume la biserica ce-i poartă numele. Așa că ne-am rânduit la miruit. La 3.30 dimineața a ajuns o doamnă foarte cochetă, dar plânsă toată. Zicea că nu se mai poate opri din plâns, pentru că Sfântul Nectarie îi salvase copilul dintr-un groaznic accident. Femeia era medic pe la Pașcani, nu prea credincioasă. O bolnavă din spital o tot bătea la cap să citeacă Acatistul Sfântului Nectarie, să vadă și ea câte minuni a făcut acesta.

Exasperată de bolnava insistentă, doamna doctor a luat nervoasă cărticica bolnavei și în puținul timp liber a citit acatistul. În timp ce ea citea la acatist, fiul ei s-a răsturnat cu mașina. Un accident teribil; mașina s-a făcut zob – nu a mai avut ce scoate din ea, însă copilul... Ce credeți?... Băiatul nu a avut nicio zgârietură. Câteva minute bune a fost în stare de șoc, vorbind cu cineva. Iar când s-a trezit din șoc, mulțumea întruna. Cui? ... După descrierea lui, unui bătrân îmbrăcat în negru, care a insistat să trasmită numele său – NECTARIE – mamei sale.

Comuniunea dintre lumea văzută și cea nevăzută e foarte reală, însă noi trebuie să dezlipim puchineii de pe ochii sufletului, pentru a intra în dialog cu cei care ne pot ajuta să ne fie mai ușor drumul spre mântuire, adică cu SFINȚII. (Gabriel Merișescu)

(Sfântul Nectarie. Minuni în România, ediţie îngrijtă de Ciprian Voicilă, Editura Egumeniţa, 2010, p. 276)