Părintele Joseph Lucas este originar din Pittsburgh, Pennsylvania şi slujeşte în prezent la Catedrala ortodoxă „Hristos Mântuitorul” din Miami. A obţinut un Master of Divinity la St Tikhon Seminary, şi în prezent face un doctorat la Vrije Universiteit Amsterdam, sub îndrumarea Părintelui Andrew Louth.

În „Rugăciunea vameşului. Părinţii deşertului despre îndreptarea omului”, Joseph Lucas cercetează întrebuinţarea şi semnificaţia termenului „îndreptare”, dikaiosynē(dikaiosiune), din Pateric. În gândirea semitică, căutarea adevărului se realizează prin „înfăptuirea adevărului”. Aceşti părinţi au interpretat Scriptura prin lentila vieţii ascetice, dezvoltând o concepţie despre „îndreptare”, exemplificată în Pilda vameşului şi a fariseului. Astfel, pentru a fi îndreptat de Dumnezeu, trebuie să te învinuieşti singur. Mortificarea iubirii de sine şi a egocentrismului – aceste izvoare ale morţii biologice – duce la o naştere din nou la viaţa Împărăţiei, prin botez şi pocăinţă.

Pe parcursul acestei cărți, acestui studiu, avem ocazia să explorăm diverse teme de baza din Zicerile Părinților  deșertului, cu scopul de a înțelege  cât mai bine modul în care părinții au folosit conceptul de „îndreptare”. Astfel, în capitolul I este examinată importanța Judecății de Apoi la părinții deșertului. Pentru aceștia frica de Dumnezeu și aducerea aminte de Ziua Domnului sunt sinonime, deoarece ei trăiau o eshatologie inaugurată, în care judecata este întotdeauna iminentă. O astfel de viziune îi îndemna pe monahi să păstreze o trezvie constantă.

În capitolul al II-lea vedem modul în care judecata personală este împlinită în practica învinuirii de sine pentru dobândirea virtuții smereniei. Comparându-se mereu cu Dumnezeu, și nu cu semenii lor, părinții deșertului au cultivat o stare de neîncetată pocăință și un cuget smerit.

În cele din urmă, în capitolul al III-lea, este examinat termenul de „dreptate” așa cum este explicat în Pateric. Pentru părinții deșertului procesul de a deveni drept este conținut în actul neîncetat de învinuire de sine care conduce la starea duhovnicească a smereniei. Astfel, monahul care și-a petrecut viața ca vameșul, osândindu-se pe sine și nu pe aproapele său, va fi reabilitat de Hristos.

Cu alte cuvinte, acești binecuvântați părinți ai deșertului au interpretat termenul de „dreptate”-„îndreptare” ca fiind o călătorie duhovnicească de zi cu zi, o viață trăită în smerenie, defăimare de bună voie și nevoință pentru a trăi în comuniune cu Dumnezeu.

Cartea poate fi comandată online, aici: https://edituradoxologia.ro/rugaciunea-vamesului-parintii-desertului-despre-indreptarea-omului.