De ce la Liturghia Darurilor mai Înainte sfinţite citim de două ori aceleaşi rugăciuni, adică rugăciunea întâi, a doua și a treia de la Vecernie, prima dată în timpul Paremiilor şi a doua oară în timpul Ecteniei „Să plinim rugăciunea noastră Domnului”?

În toate manuscrisele şi în toate ediţiile vechi ale Liturghiei Darurilor mai înainte sfinţite, rugăciunile acestea nu se spun doar o singură dată sau în timpul ecteniilor Antifoanelor, ca la Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, unde se află poziţia lor obişnuită, sau în timpul citirii psalmului, ca o replică a practicii slujbei Vecerniei.

În această a doua situaţie nu se repetau la Antifoane, ci se spuneau doar ecteniile şi ecfonisele.

Aceste rugăciuni, în toate manuscrisele, nu sunt cele şapte ale Vecerniei, ci doar primele trei sau patru, care corespund celor patru ecfonise, adică unul la Ectenia Mare şi trei după cele trei stări ale catismei Psaltirii.

De obicei, textele Liturghiei au rugăciuni la Antifoane, în timp ce Rânduiala Liturghiei Darurilor mai înainte Sfințite, care are întâietate, rânduiește să se spună rugăciunile la Psalmi.

În alte câteva ediţii, ca să se îndrepte evidenta neconcordanţă a repetării primelor trei rugăciuni, precizează ca ultimele patru rugăciuni să se spună la Psalm, iar primele trei în timpul Ecteniilor Antifoanelor. Faptul că această soluţie este rodul contradicţiei rezultate din citirea dublă a rugăciunilor este evidentă.

Singura rezolvare corectă ar fi ca ediţiile cărţilor noastre liturgice să fie îndreptate pe baza manuscriselor şi a ediţiilor mai vechi şi să se citească doar primele trei sau patru rugăciuni la Ectenia Mare şi la Ecteniile Mici, în locul precizat de ecfonisele lor sau, la nevoie, dacă nu slujeşte diaconul, la citirea Psalmului, aşa cum se face şi la Vecernia obişnuită. Repetarea lor nu este conformă nici cu tradiţia, nici cu logica.

(Ioannis Foundoulis, Dialoguri liturgice, Editura Bizantină, București, p.176)