Fiecare om ar trebui să-şi scrie memoriile, care se vor a fi analiza sinceră a unei „probe de viaţă” prin care a trecut. Această însăilare de date biografice s-ar vrea a fi un bilanţ în amănunt al trecutului înainte de a ne pierde memoria şi, respectiv, înainte de a intra în eternitate, dar şi un mijloc de a nu trece dincolo fără o prealabilă mărturisire scrisă, cu bunele şi cu relele vieţii, folositoare, poate, pentru cei aflaţi încă în călătorie pe marea vieţii.

Sunt sigur că cea mai redusă biografie ar putea aprinde o scânteie în sufletele celorlalţi. Dacă sfinţii şi-ar fi scris memoriile, vă asigur că sinaxarele lor nu ar fi conţinut atât de multe inadvertenţe. Prin scrierea memoriilor devenim, în mod inevitabil, confesorii propriei noastre conştiinţe. Orice viaţă are ceva inedit în ea; mai ales viaţa celor care au luptat pentru o identitate proprie.

Din păcate, Părintelui Dimitrie Isopescu, căruia astăzi biserica, în totul ei: arhiereu, preoţi, diaconi, dascăli şi cântăreți i-a săvârşit slujba de înmormântare, i-a lipsit răbdarea „cariului ce roade în grindă”, pentru realizarea unui astfel de jurnal în care să-şi fi sintetizat modul în care şi-a valorizat timpul celor 81 ani de viaţă (1937-2018) în slujirea lui Dumnezeu şi a semenilor, fie în administraţie – în ascultarea de casier, inspector bisericesc sau consilier economic – fie la Altar, în slujirea sacramentală şi învăţătorească, fie în scaunul de spovedanie, ca duhovnic format la şcoala Preasfinţitului Gherasim Cocoşel, cel de veşnică pomenire, pe vremea când sfinţia sa a slujit ca preot paroh la parohia „Naşterea Maicii Domnului” din comuna Putna, în perioada 1964-1975.

Părintele Dimitrie Isopescu nu a trecut prin viaţă mirosind flori sau privind la stele. În cei 81 de ani, sfinţia sa a fost martorul unor evenimente majore din istoria neamului, care nu pot fi uitate: al doilea Război Mondial, abdicarea Regelui, executarea mareşalului Antonescu, instaurarea la putere a Partidului Comunist, cu ale lui atrocităţi, sub domnia lui Gheorghiu Dej şi a lui Nicolae Ceauşescu, naţionalizarea şi arestările în lanţ, cutremurul din 4 martie 1977, Revoluţia din decembrie 1989, intrarea României în structurile Europene, precum şi trei decenii de declin economic, social, cultural, educaţional, moral, spiritual etc., consumaţi sub domnia a patru preşedinţi şi a nenumărate guverne care s-au perindat la cârma ţări.

Părintelui Dimitrie Isopescu, cel care odinioară a băut din apa vie a sufletului ţăranului sănătos la trup, minte şi suflet din Laura – o localitate din Vicovul Bucovinei de poveste, un fel de zarişte cosmică ce parcă emana din veşnicie – şi-a realizat, pe etape, toată devenirea sa, începând cu studiile gimnaziale la şcoala din Vicovul de Sus (1945-1952), Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamţ (1953-1958) – după ce în prealabil, timp de un an (1952-1953), a frecventat cursurile Liceului „Eudoxiu Hurmuzachi” din Rădăuţi – şi Facultatea de Teologie din Bucureşti (1958-1962). Nu a continuat cursurile de doctorat deşi profesorii, văzându-l foarte serios în cele ale studiului, fiind bursierul Mitropoliei Moldovei şi Sucevei, i-au stimulat setea lui continuă de cunoaştere.

Însă, cu toate că nu a urmat sfaturile iluştrilor săi profesori, Părintele Dimitrie Isopescu a încercat, în această Atlantidă în care a trăit, din care nu a lipsit fiara cu multe capete a comunismului, să-şi împlinească chemarea pentru care s-a pregătit în şcolile teologice ale vremii.

După această perioadă de asimilări, sfinţia sa a fost numit, între anii 1962-1964, ghid la Mănăstirea Trei Ierarhi din Iaşi, slujind în această ascultare până-n anul 1964, când vacantându-se parohia „Naşterea Maicii Domnului” din comuna Putna – Judeţul Suceava, prin ieşirea la pensie a părintelui Constantin Zabolodnic, sfinţia sa, fiind deja hirotonit preot cu un an mai înainte, în 1963, de către Mitropolitul Iustin Moisescu, după ce în prealabil s-a căsătorit cu domnişoara Silvia Sârghie, profesor de meserie, a renunţat la postul de ghid şi a cerut numirea pe seama acelei parohii, în care a slujit timp de 11 ani (1975).

Aici, sub tâmpla ctitoriei lui Ştefan cel Mare şi Sfânt au fost plămădiţi cei doi prunci – Laura (n. 5 mai 1966), astăzi conf. univ. dr. la UMF Iaşi şi Laurenţiu (n. 12 iunie 1967), astăzi ing. dr. în automatizări, stabilit în Germania – ai familiei Silvia şi Dimitrie Isopescu, bucurându-se totodată de primirea tainelor vieţii spirituale.

Însă, în 1975, vacantându-se parohia „Sfântul Haralambie” din Iaşi, prin ieşirea la pensie a părintelui Constantin Cojocaru, Părintele Dimitrie Isopescu a fost numit de către Mitropolitul Iustin Moisescu paroh al acestei parohii. Totodată, în paralel cu slujirea de paroh, Mitropolitul Iustin Moisescu i-a încredinţat şi casieria Mitropoliei (1975-1978).

După plecarea Mitropolitului Iustin Moisescu în demnitatea de Patriarh, scaunul de Mitropolit al Moldovei şi Sucevei a fost ocupat de Mitropolitul Olteniei, Teoctist Arăpaşu care, apreciindu-l la modul laudativ, l-a numit pe Părintele Dimitrie Isopescu, mai întâi, Inspector Bisericesc (1978-1982), iar odată cu plecarea părintelui Radu Mironovici la Baden-Baden, în Germania, în anul 1982 l-a numit Consilier Economic, slujire pe care a împlinit-o până-n 1991.

Retras la parohie, Părintele Dimitrie Isopescu a înfiinţat, în anul 1992, cu binecuvântarea şi ajutorul Preafericitului Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, cantina pentru săraci şi brutăria „Sfânta Ana”; brutăria fiind donaţia Asociaţiei „Pain et Partage” din Elveţia, iar între anii 1995-1996, sfinţia sa a fost numit spiritual la Facultatea de Teologie „Dumitru Stăniloae” din Iaşi.

Nu trebuie de uitat nici faptul că, în 1986, odată cu retragerea părintelui Dumitru Hadârcă de la conducerea Casei de Ajutor Reciproc, președinția acesteia i-a fost încredinţată Părintelui Dimitrie Isopescu, funcţie în care va rămâne până-n anul 2012 când, într-un moment de slăbiciune, părintele s-a lăsat convins de unii confraţi întru slujire ca să susţină privatizarea CAR-ului scoţându-l, astfel, ilegal, din proprietatea Bisericii.

În calitate de preot consilier economic format la şcoala părintelui Dumitru Hadârcă, sfinţia sa a dovedit o energie inepuizabilă în slujirea misiunii încredinţate. Era un gospodar prin excelenţă. De la tatăl sfinţiei sale a moştenit abnegaţia pentru muncă, adică a te scula la treabă înainte de răsăritul soarelui şi a încheia după apusul lui; iar de la mama sfinţiei sale, o moldoveancă de dincolo de Prut, şi-a însuşit sfatul că în viaţă, oricât ţi-ar fi de greu, nu trebuie să renunţi.

Părinţii lui, Elisaveta şi Arcadie Isopescu, ţărani cu suflet de poezie, erau oameni simpli ai satului românesc, de mare onestitate şi cu devotament pentru creşterea şi educarea celor trei copii: Dimitrie, Radu şi Margareta, pentru muncă şi credinţă, aşa cum sfinţia sa însuşi o spunea. Erau ţăranii demni ai acelor vremuri, care îşi trăiau viaţa într-un ritm cu totul special. Ei, în loc de televizor, se adunau în miezul satului, după slujba de duminică de la biserică, şi discutau diverse din cele legate de viaţa familiei, a comunităţii şi a ţării, care era mereu expusă războiului. Cei din Vicovul de Sus care i-au cunoscut părinţii sfinţiei sale, Elisaveta şi Arcadie Isopescu, spun că erau nişte oameni cu totul minunaţi.

După ieşirea la pensie, care a avut loc în anul 1999, şi până la momentul de pe urmă, Părintele Dimitrie Isopescu s-a bucurat de dragostea întru slujire a părintelui profesor Ioan Vicovan, parohul parohiei „Cuvioasa Parascheva” şi decan al Facultăţii de Teologie „Dumitru Stăniloae” din Iaşi. Plecarea de la parohia „Sfântul Haralambie”, unde a slujit un sfert de veac, l-a determinat să se retragă „întru sine”, de unde a încercat să-şi găsească liniştea, slujind, exclusiv lui Dumnezeu şi credincioşilor dornici de cunoaşterea lui Dumnezeu.

Aş putea spune că slujirea a fost singura libertate ce i-a permis să urmeze propriul bine, fără a-i lipsi pe ceilalţi de binele lor. În memoria credincioşilor din parohiile „Naşterea Maicii Domnului” – Putna, „Sfântul Haralambie” şi „Sfânta Parascheva” din Iaşi pe care le-a păstorit, Părintele Dimitrie Isopescu rămâne un slujitor evlavios, un predicator elocvent şi extrem de exigent, ancorat în realităţile bisericeşti şi sociale, un păstor şi duhovnic înţelept. În memoria ierarhilor care l-au cunoscut în cele aproape două decenii cât a lucrat sub păstorirea celor trei mari mitropoliţi: Iustin Moisescu, Teoctist Arăpaşu şi Daniel Ciobotea, ajunşi patriarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, rămâne consilierul harnic şi responsabil, un iscusit diriguitor al treburilor administrativ – gospodăreşti ale eparhiei.

Pentru întreaga activitate desfăşurată de-a lungul timpului, sfinţia sa a fost onorat de forurile bisericeşti şi de stat cu ranguri onorifice, distincţii, ordine, medalii şi diplome.

Şi dacă Dumnezeu nu a îndepărtat paharul suferinţei şi al morţii fără a fi băut de Părintele Dimitrie, acum, în aceste momente când sufletul sfinţiei sale are de parcurs drumul pentru judecata particulară şi, respectiv, pentru sentinţa provizorie, căci spune Sfântul Apostol Pavel: „este rânduit oamenilor să moară, iar după aceea să fie judecata” (Evrei 9, 27), nu ne rămâne decât să-L rugăm pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos să aşeze sufletul sfinţiei sale în ceata sfinţilor Lui slujitori, dăruindu-i odihnă în iubirea Preasfintei Treimi.

Veşnică să-i fie pomenirea lui!

† Calinic Botoşăneanul

Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor