A zugrăvi în cuvinte chipul paradigmaticului Mitropolit nepereche Bartolomeu Anania este, fără îndoială, o provocare pentru orice mânuitor al condeiului. Reperele biografice ale distinsului ierarh cărturar se cunosc în detaliu, pentru că viața și activitatea sa s-au desfășurat ca pe o scenă deschisă, nu în ascuns. Lumina se pune în sfeșnic, nu sub obroc, ne-a învățat și Hristos. Și cum distinsul ierarh era un făclier al luminii, Dumnezeu l-a înzestrat cu lumina Lui, care nu se va stinge niciodată.

Pentru că de zece ani Înaltul Mitropolit nu mai este fizic printre noi, biografii lui s-au străduit să-i creioneze portretul în cuvinte, să-i structureze opera și să-i aureoleze personalitatea, încât este greu să mai găsești vreun ungher al vieții sale unde să se fi așezat negura uitării sub care s-ar mai ascunde ceva autentic, inedit. Totuși, fiecare dintre cei care au avut imensa șansă de a-l fi cunoscut, sau de a-i fi stat în preajmă, atunci când scotocesc prin ungherele amintirilor proprii și silesc rațiunea să meargă pe firul lor, mai descoperă câte ceva din ceea ce nu s-a spus.

L-am cunoscut în perioada celor 10 ani cât a stat în isihia din poienile varatice ale chinoviei de maici, fondată de Cuviosul Iosif, ucenic al Sfântului Paisie de la Neamț.

Așa cum Dumnezeu este același pentru toți și diferit pentru fiecare, tot așa și unii dintre noi, dacă, de-a lungul timpului, cu unele persoane am avut o legătură tainică, ființială, care ne-a marcat viața pentru totdeauna, putem, la un moment dat, relata un lucru inedit, care poate fi revelatoriu pentru mulți.

Iată un astfel de caz. În ziua de 30 decembrie 1990, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, în vremea aceea Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, a decis să mă hirotonească preot în cadrul Sfintei Liturghii oficiate în Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Mănăstirea Varatic. Fiind o zi obișnuită, a fost invitat să slujească și Părintele Arhimandrit Bartolomeu. De obicei, Sfinția Sa nu cobora la liturghie decât în duminici și sărbători mai mari. De data aceasta, la invitația Înaltului Mitropolit, a părăsit masa de lucru și a venit la Sfânta Liturghie. Într-un astfel de context, la vremea potrivită, conform tipicului bisericesc, sunt desemnați doi slujitori care să însoțească pe cel rânduit la hirotonie în ritualul liturgic, până la momentul când ierarhul liturghisitor începe rugăciunile de invocare a Duhului Sfânt, prin care candidatul este investit în sublima demnitate de ministru al tainelor lui Dumnezeu. Între cei doi slujitori, Înaltul Mitropolit a desemnat pentru aceasta și pe Arhimandritul Bartolomeu. Așadar, Mitropolitul Clujului de mai târziu, mi-a fost naș de hirotonie, iar aceasta a creat o înrudire spirituală deosebită, pentru mine fiind o mare cinste și constituindu-se ca un moment inedit din viața mea.

O altă amintire inedită îmi vine acum în minte. După momentul Varatic, drumurile noastre s-au despărțit. La câteva zile după hirotonia în ieromonah, eu am plecat în Paris unde am rămas aproape zece ani pentru aprofundarea studiilor teologice și nu numai. Anii au trecut și a binevoit Dumnezeu ca, în zorii mileniului III, să fiu chemat la înalta demnitate de arhiereu al Sfântului Sinod al Bisericii noastre. Mare mi-a fost bucuria reîntâlnirii cu Părintele Mitropolit Bartolomeu, care din 1993 – când, la propunerea Patriarhului Teoctist și la insistența Mitropolitului Moldovei și Bucovinei de atunci, a părăsit, după 10 ani, casa și masa de scris de la Varatic – pentru a-și începe misiunea arhipăstorească în ținul românesc din partea de Nord a Transilvaniei. Astfel, din anul 2000 ne-am regăsit cu bucurie în Sfântul Sinod, găsind și răgazul să stăm câteva ore la taifas, depănând amintirile de demult. În dialog cu el, aceste amintiri deveneau un paradis din care nu te putea izgoni nimeni.

După câțiva ani, un prieten din zona Bistrița Năsăud m-a invitat la o pomenire a părinților lui, în cimitirul din comuna Galații Bistriței. Potrivit rânduielilor bisericești, trebuia să cer binecuvântarea chiriarhului locului, în cazul acela, IPS Mitropolit Bartolomeu. Am dat atunci un telefon să îi cer binecuvântare. Răspunsul mi-l amintesc și acum: „Vlădica, ai toată binecuvântarea și... te felicit că ai găsit timp să-ți servești prietenii”!

Așadar, am cunoscut mai îndeaproape pe eruditul ierarh în anii când a locuit la Mănăstirea Varatic. Îl știam de mai multă vreme, în calitatea sa de director la Tipografia Institutului Biblic de la București, eu fiind student pe atunci la Institutul de Grad Universitar „Sf. Ecaterina”, dar nu interacționasem niciodată.

Mănăstirea Varatic a ocupat mereu un loc special inima mea. Nu e locul și momentul să dau glas amintirilor cărora li se datorează acest fapt. În familia mea lărgită, de măcar trei generații, în soborul de maici, am avut rudenii apropiate care au aparținut acestui loc plin de har. Veneam adesea să le văd, dar și să mă întâlnesc sau să ascult un cuvânt de folos al personalităților ecleziastice și al duhovnicilor care au menținut candela aprinsă a spiritualității monahale lăsată moștenire de la întâiul ei ctitor, Sfântul Cuvios Iosif, dar și al personalităților culturii române, care frecventau această mănăstire, unică în felul ei, cu o rânduială călugărească dublă, cenobitică și idioritmică.

La zece ani de la trecerea sa la cele veșnice, 31 ianuarie 2011, am ales și un alt fel de abordare a evocării, forma poetică. Poemul pe care l-am scris despre locul unde marele ierarh a fost atât de prolific l-am intitulat:

„Un crâmpei din viața unui om. Mitropolitul Bartolomeu, la Mănăstirea Varatic. Anamneză”.

În fapt de Vecernii și Dupăcinare, ajung în ținutul plin de mister,

Un sat de măicuțe, în case rupestre, se roagă, căutând către Cer.

Mireasma de smirnă îmi intră în suflet, iar trupul o simte limfatic,

E semnul că intru spațiul mirific al sfintei chinovii din Varatic.

Disting Demiurgul ce-și caută chipul în tainicul codru de aramă,

Prin aștri coboară icoana Iubirii și vine la el când îl cheamă.

Urc trepte de har, prin freamăt de codru, în umbletul meu epectatic

Ascult imn de slavă, cântat de măicuțe suav, în duh filocalic.

Cu ochiul de gând văd chipul rusalic al Sfintei Fecioare, pline de har,

Cum vine prin stele să scoată poetul claustrat de-un braț secular,

Ca liber să plece printre luceferi s-ajungă pe Calea Lactee,

Eclectic s-adune, buchete să facă, din tandre flori d-orhidee.

Drumeaguri înguste brăzdează sătucul, bornat de arini și jugaștri,

Pelerini de tot rangul, cu ruga în minte, urcă să vadă sihaștri.

Ajunși pe colină, gustă din apă și-adoptă virtutea tăcerii,

Ascultă sihaștrii în stare de har, pân‘ la căderea molcom-a serii.

Privesc peste veacuri cum Lavra Văratic, acest creuzet de valori,

Purifică temple, sfințește tot omul, inspiră poeți sclipitori.

Revăd pisicuța lui Hogaș nemțeanul, cum urcă, pripor cu pripor,

S-ajungă la apa, ce curge-n torente, din nesecatul, pnevmatic, izvor.

Ținutul mirific de la Varatic e templu de mari scriitori,

Cu Eminescu sau Creangă-n poveste au rămas de Hristos iubitori,

Când Duhul cel veșnic inspiră poeții, mai ales pe cei consacrați,

Țara devine Grădina Fecioarei, în centru cu Munții Carpați.

Poiana Varatic e locul în care te simți între genune și Cer,

De intri cu frică în Casa Fecioarei, te-nvăluie un sacru mister.

Nici vara nu-i vară, nici iarna nu-i iarnă, nici timpul nu-i timp trecător,

Varaticul este prezentul continuu unde Duhul suflă ușor.

Aici întâlnit-am oameni de cinste, cu unii am stat la taifas,

De unde cules-am expresii, cuvinte, ce-n suflet peren mi-au rămas.

În Panteonul de suflet al mănăstirii, cu litere-n aur stă scris

Un nume celebru, a cărui icoană noi credem că e-n paradis.

Bartolomeu Anania, sacerdot nepereche, retras cândva la Varatic,

În casa de oaspeți a mănăstirii, în pace, stătea singuratic.

Îi simt răsuflarea din vremea aceea, când, achimit, poetul scria.

Erau zile-n care stătea fără hrană, până când un mister descifra.

Aici, la Varatic, monahul atipic, în permanent și frustrant paradox,

A scris cele mai multe lucrări ale sale, într-un erudit limbaj ortodox.

Dar veni vremea când Domnul voit-a să cheme sub cruce bătrânul soldat,

Făcând ascultare, coboară în lume și, smerit, la Sinod a plecat.

Sursa: eprb.ro