În 1965 m-am dus la Părintele Arsenie Boca cu un student de la Teologie care se pregătea pentru preoție. A zis Părintele către el – eu eram numai diacon – : „Mă, o să ajungi preot, să ai înțelegere față de neputința omenească”. Cred că Părintele i-a spus lui ca să aud eu. Nu vă puteți închipui de câte ori m-am gândit eu la cuvintele acestea: să ai înțelegere față de neputința omenească.

Poate că eu nu am ajuns la înțelegere câtă ar trebui să am, dar cuvintele acestea mi s-au implantat în minte și le am în vedere: să ai ințelegere față de neputința omenească.

Pentru că oamenii nu pot mai mult decât fac. Asta înseamnă să ne fie milă de oameni că nu pot mai mult, că dacă ar putea mai mult ar fi și mai fericiți și ar fi mântuiți și ar fi mai bine de ei.

Este o vorbă: „Sunt mai aproape dinții decât părinții”. Cu asta vreau să spun că nedesăvârșirile noastre sunt mai lucrătoare decât principiile creștine. Unde-i „crucea” pe care zice Domnul Hristos să ne-o purtăm? Dorim un creștinism fără cruce, dar așa ceva nu se poate…

(Arhimandritul Teofil Părăian, Veniți de luați bucurie, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2001, pp. 98-99)