Să citim Sfânta Evanghelie, pentru a ne îndulci sufletul!
Deși maica noastră, Biserica, ne propovăduiește zi de zi câte o pericopă, ba chiar și două, din Sfânta Evanghelie, cât de adesea nu reușim să ascultăm acest dulce glas evanghelicesc!
Din păcate, vechile împreună-vorbiri părintești de Dumnezeu insuflate au ajuns rare; citirea Vieților Sfinților Părinți a fost părăsită aproape cu totul, ba chiar și cu însăși Sfânta Evanghelie ne îndeletnicim prea puțin, din pricina răcelii noastre față de lucrarea mântuirii, și pentru aceasta vom da răspuns la Înfricoșătoarea Judecată a lui Hristos.
Deși maica noastră, Biserica, ne propovăduiește zi de zi câte o pericopă, ba chiar și două, din Sfânta Evanghelie, cât de adesea nu reușim să ascultăm acest dulce glas evanghelicesc! Unii cu gătitul, alții cu gătelile, vin la sfânta biserică târziu, și astfel nu toți se folosesc de dulceața învățăturii Mântuitorului Hristos. Iar unii, măcar că la început vin, se lipsesc și ei de această mană mântuitoare, pentru că fie se înviforează cu grijile lumești și cu bântuielile cele gândite ale vrăjmașului, fie că singuri nu iau aminte și se răspândesc de zarva poporului, mai ales când stau departe, iar cei care slujesc citesc Sfânta Evanghelie prea încet, de nu se poate auzi. Dimpotrivă, ce mângâiere de negrăit ar fi de am citi mereu, în toată vremea, viața Mântuitorului Hristos! Cum ne-ar îndulci ea și sufletul, și însăși alcătuirea trupească, și la ce înaltă treaptă a curăției și a desăvârșirii ar putea să se înalțe sufletul în urma acestei statornice îndulciri!
(Sfântul Serafim de Sarov, Rânduieli de viață creștină, Editura Sophia, București, 2007, p. 21)
Rugăciunea este armă împotriva războiului văzut și nevăzut
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro