Să alungăm, din sufletul nostru orice justificare. Omul trebuie să conștientizeze păcătoșenia, împotrivirea și necredința lui. Este necesar să simtă nesăbuința de a pleca de lângă Dumnezeu. Se simte părăsit și-și va aminti de Părintele său, de Rai. Atunci îi va veni în suflet adevărata pocăință și va spune precum fiul risipitor: „Nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău!”.

(Arhim. Simeon Kraiopoulos, Adame, unde eşti?, Editura Bizantină, p. 70)