Să creștem în Domnul!
Ce cuvinte scumpe sunt acestea pentru noi și mântuirea scump-sufletului nostru! O asemănare minunată se află aici.
Să creștem în toate privințele, „până vom ajunge toți la unitatea credinței și a cunoașterii Fiului lui Dumnezeu, la starea bărbatului desăvârșit, la măsura vârstei deplinătății lui Hristos. Ca să nu mai fim copii, plutind încoace și încolo, purtați de orice vânt de învățătură... ci, credincioși adevărului, în dragoste... să creștem în toate privințele, ca să ajungem la Cel ce este Capul, Hristos.” (Efeseni 4, 13-15)
Ce cuvinte scumpe sunt acestea pentru noi și mântuirea scump-sufletului nostru! O asemănare minunată se află aici. Hristos este pus în mijlocul nostru ca un „om mare”, cu „statură deplină”, iar noi stăm in jurul Lui ca niște copii ce trebuie să creștem până vom ajunge la „înălțimea” Lui. Unii sunt prunci mici. Alții, mai mari, alții și mai mari; cu toții tinzând să ajungă la „înălțimea staturii” lui Iisus Hristos.
(Preotul Iosif Trifa, Să creștem în Domnul!, Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2010, pp. 7-8)
Maica Domnului – mamă pentru veșnicie
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro