Să conștientizăm că Iisus este persoană și-L putem simți ca pe o persoană, ca pe „un prieten” care mă ajută. „Prietenul” adevărat care nu mă înșală niciodată. Să reușim noi cu adevărat să ni-L facem prieten. Să fim sinceri cu El și ne poate ajuta cum nu ne poate ajuta nimeni, nicio putere omenească. Cheia acestei relații nu este închipuirea imaginii Lui, ci starea de umilință, starea de pocăință, de lacrimi. Plâng când Îl invoc, când mă rog Lui, nu sunt vrednic a mă numi prietenul Lui, nu sunt vrednic a-L privi în față. Deci, Îl invocăm din toată inima și Îl rugăm să ne miluiască.

Acest cuvânt „a milui” are o încărcătură foarte puternică. El se traduce în mai multe înțelesuri și înseamnă „a mă ierta”, „a mă ajuta”, „a mă scăpa de necazuri”, „a mă feri de primejdii”, „a-mi da reușită în viață”, „a mă ajuta la serviciu”, deci, cu alte cuvinte, înseamnă a cere ajutorul lui Dumnezeu, să mă ajute în tot ceea ce am eu nevoie. Și când spunem „Iisuse”, acest cuvânt are corespondență directă cu Dumnezeu. De mare folos îi este fiecărui om să spună din toată inima această rugăciune în fiecare zi. Rugăciunea lui Iisus poate să o spună fiecare bolnav pe patul spitalului sau fiecare întemnițat în închisoare, sau fiecare călător, sau elev, sau muncitor. Nimeni nu poate să se eschiveze că nu poate, deoarece este foarte simplă, sau nu are timp, deoarece poate să o spună tot timpul când este singur…

Să strigăm din toată inima la Iisus și vom avea multe satisfacții și bucurii, vom simți fiorul Duhului Sfânt în compania metaniei și singurătății. Cu această Rugăciune a lui Iisus să ne culcăm și cu ea să ne trezim dimineața pe buze. Să ne îndrăgostim de numele lui Iisus, avându-L permanent în viața noastră și vom avea parte de El în viața veșnică.

(Arhimandritul Ioachim Pârvulescu, Sfătuiri duhovnicești, Sfânta Mănăstire Lainici, 2004, p. 66)