Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne învaţă adesea nu numai cu pilda vieţii Sale, ci şi cu cuvântul, să fugim de lauda oamenilor şi de prăpastia cea mare a slavei deşarte. Citind Sfânta Scriptură, se vede că în toată vremea El căuta să ascundă minunile şi facerile Sale de bine către oameni ca să ne dea pildă, pentru a nu pierde osteneala faptei bune şi răsplata noastră în veacul viitor.

Fraţii mei, mare întemeiere a minţii ne trebuie şi de mare pază a inimii avem nevoie când vom lucra faptele bune în văzul oamenilor, deoarece vrăjmaşul nostru, diavolul, foarte uşor ne poate fura folosul faptei bune prin iubirea de arătare.

Trebuie să fim cu luare-aminte pentru a nu fi jefuiţi, deoarece blestemata iubire de slavă deşartă este mai grea chiar decât iubirea de argint, după mărturia Sfântului Ioan Gură de Aur, care zice: „Cel ce vrea, poate lesne a defăima banii, dar pentru a scăpa de slava deşartă este nevoie de multă osteneală”.

Sfinţii Părinţi arată că omul care lucrează fapta bună, de nu o va ascunde sau de nu o va face numai cu scopul de a plăcea lui Dumnezeu, este asemenea celui ce seamănă sămânţa deasupra pământului şi, neacoperind-o cu grijă, vin păsările cerului şi o mănâncă. Atunci toată osteneala rămâne în zadar.

(Arhimandrit Cleopa Ilie, Urcuş spre Inviere, Editura Trinitas, Iaşi, 1998, p. 261)