Noua viață în care ai intrat se aseamănă cu cea a grădinarului. Pământul pe care-l lucrează l-a primit de la Dumnezeu, ca și semințele, căldura soarelui, ploaia și creșterea. Dar munca îi este hărăzită lui însuși. Dacă lucrătorul câmpului vrea să obțină o recoltă bogată, trebuie să asude din zori și până-n seară, să curețe, să plivească, să ude și să stropească, pentru că semănăturile sunt amenințate de multe primejdii.

Lucrarea nu trebuie să înceteze niciodată, el trebuie să fie tot timpul treaz, veghetor, pregătit: și cu toate acestea, recolta atârnă în ultimul rând de vreme, adică de Dumnezeu. Țarina pe care noi suntem puși să o îngrijim și s-o păzim este ogorul propriei noastre inimi; recolta este viața veșnică.

(Tito Colliander, Calea Asceților, traducere de părintele Dan Bădulescu, Editura Scara, București, 2002, p. 9)