Nu este drept, ca să încapă de fel zavistia între noi, ci mai ales să ne bucurăm fără vreo zavistie, de binele aproapelui nostru, să luăm parte în necazurile lui, și să ne întristăm ca și cum ar fi ale noastre. Și dacă ți se va părea ceva neobișnuit, ca să iubești pe un străin și necunoscut, care nici un bine nu ți-a făcut, adu-ți aminte că tu erai mai nevrednic, iar Domnul ți-a făcut atâtea binefaceri, și nu voiește altă răsplătire de la tine, fără numai să iubești pe aproapele;  iar binele ce-l vei face acelui străin, îl primește prea Bunul ca și cum l-ai fi făcut însuși Ziditorului și Mântuitorului tău.

(Monahul Agapie Criteanu, Mântuirea păcătoșilor, Editura Egumenița, 2009, p. 117)