Nu oricine se poate așeza la rugăciune în timpul zilei. Dar să se silească la rugăciune, măcar la cea a minții, chiar în prezența oamenilor, oricine poate. Poate începe și poate termina orice lucru și îndeletnicire înălțându-și mintea către Dumnezeu. Nu este de folos atitudinea indiferentă față de rugăciune. „M-am rugat, am citit toate cele rânduite și sunt liber. Mi-am îndeplinit norma”. O asemenea rugăciune nu dă roade bune.

(Sfântul Nicon de la Optina, Ne vorbesc Stareții de la Optina, Editura Egumenița, Galați, 2007, p. 80)