Oare nu ne stă înainte Împărăția Cerurilor? Nu viața veșnică? Nu bucurie negrăită? Se poate oare să dobândim ceva dintre darurile cele mari și dorite prin lenevire? Nicidecum. Prin urmare, trebuie să ne trezim cu toată sârguința, și trebuie să secerăm nu cele stricăcioase și vremelnice, ci cele nestricăcioase și veșnice, astfel încât să se ajungă să se spună și despre noi: Rodul muncii mâinilor tale vei mânca. Fericit ești; bine îți va fi. Să nu spună cineva: „Neputincios sunt, nu pot secera”. Ești neputincios cu trupul? Dar cu duhul, dacă voiești, ești puternic să lucrezi binele. Lacrimă ai, pocăință ai, zdrobire a sufletului ai, paza minții ai, blândețe ai, pace ai și sfințenie, care sunt cele mai dragi lui Dumnezeu. Să nu spună cineva: „Mă poticnesc, nu pot umbla drept”. Numai să vrei, și te va scula pe tine: Cel ce scoate din pulbere pe sărac și ridică din gunoi pe cel sărman. Oare cel ce cade nu se mai ridică și cel ce se abate nu se mai întoarce[1]? Viu sunt Eu, nu voiesc moartea păcătosului, ci să se întoarcă și să fie viu[2].

Ce dezvinovățire binecuvântată vom avea? Ce scuză potrivită că nu am împlinit poruncile cu toată râvna? Și că nu am dobândit bunătățile cele din făgăduințe? Vezi cum s-au ostenit sfinții noștri părinți! Au semănat, au secerat, au adunat în jitnițele lor viață veșnică. Și acum se bucură, așteptând descoperirea zilei celei de pe urmă, întru care vor străluci ca soarele. Așadar, vă rog, să nu ne înstrăinăm de fericiții aceia, fraților, și pentru mici și puține plăceri și zile să nu ne pierdem mântuirea noastră nemuritoare, având osânda, ci cât ne stă în putință, să luptăm să umblăm pe urmele lor, toate răbdându-le, toate îndurându-le, ca să moștenim Împărăția Cerurilor în Hristos Iisus Domnul nostru, Căruia fie slava și puterea, împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

(Teodor Studitul, Catehezele mici. Cateheza 16, traducere de Laura Enache, Editura Doxologia, Iași, 2018)

[1] Ier. 8, 4.

[2] Iez. 33, 11.