Frați și părinți, puțin închizând ochii cei sensibili, să ni-i ridicăm pe cei ai minții și să vedem în chip înțelegător pe Maica lui Dumnezeu. Căci a venit ca un cer însuflețit purtând în brațe pe Soarele Dreptății, ca să-i lumineze și să-i încălzească pe credincioșii care aleargă la scăparea ei. Și dacă soarele cel sensibil a știut să lumineze și să încălzească, să usuce și să ardă, cu cât mai mult a știut să facă acestea Soarele Dreptății Cel mai înainte de soare. A venit ca o tărie, purtând în brațe Steaua cea din Iacob, pentru ca și noi, precum magii, lepădând toate plăcerile cele trupești, să-I urmăm Lui în curăție și să I ne închinăm cu credință. A venit ca o scară, avându-L pe Domnul întărit în ea, ca să întărească și să izbăvească din stricăciune firea omenească. A venit ca un nor dătător de ploaie mântuitoare, purtând în sânul ei dumnezeiasca ploaie, ca să ude și să adape pământurile cele cuvântătoare. A venit ca o brazdă dumnezeiască, ținând ca un snop Spicul Cel Dătător de viață, ca să hrănească inimile care flămânzesc de El. A venit ca un hambar care avea în sânul ei Grâul Vieții, ca să-l reverse celor care aveau nevoie de acest grâu. A venit ca o masă, având pe ea Pâinea Vieții, din care mâncând unii cu vrednicie vor trăi în veac. A venit ca o vie, purtând Strugurele, ca să adape cu vinul cel dulce pe credincioși și să-i îmbete pe ei din grăsimea casei Lui. A venit ca un car condus de Cuvântul, pentru ca din necuvântare să-i slobozească pe cei cuvântători, ca Dumnezeu și Cuvânt. A venit ca o juncă fără de pată și ca o mielușea preanevinovată, purtând pe Mielul „Cel Care ridică păcatul lumii” și „pe Vițelul cel îngrășat”, jertfit pentru fiul cel risipitor – poporul cel omorât de desfrânare și pierdut de necurăție și iarăși aflat prin pocăință și întoarcere. A venit ca un clește, ținând Cărbunele aprins, ca să ardă din temelii spinul păcatelor și să-i lumineze pe iubitorii de curăție ca un Iubitor de curăție și ca Unul născut în curăție. A venit ca un sfeșnic cu totul de aur, cu șapte făclii purtând deasupra ei Candela, ca să lumineze în chipul cel mai strălucit tot pământul de sub soare. A venit ca un chivot, având în ea Dreapta Tatălui, Cea prin care au fost date lui Moise tablele scrise ale legii mozaice, ca prin această dreaptă să fie scriși în Cartea Vieții cei vrednici de viață. A venit ca un palat și ca un scaun al Împăratului și ca o împărăteasă preaînfrumusețată, ținând ca o maică pe Împăratul slavei, ca să cheme la Împărăția lui Dumnezeu pe iubitorii acesteia.

(Sfântul Neofit din Cipru, Scrieri II. Cateheze. Testamentul tipiconal, traducere de Laura Enache, Editura Doxologia, Iași, 2016)