De nu putem sã ne ostenim ca nişte neputincioşi ce suntem, măcar să ne sârguim a ne smeri. Şi cred la mila lui Dumnezeu ca pentru oricât de mica fapta ce o vom săvârşi cu smerenie, ne vom folosi şi ne vom împărtăşi de sălăşuirea sfinţilor celor ce s-au ostenit, desăvârşit şi mult s-au ostenit pentru Dumnezeu. Daca găsim pricină că din slăbiciune nu ne putem osteni pentru a ne smeri, ce pricină avem, fraţilor! Fericit este cel ce are smerenie. De aceea, un sfânt bătrân a lăudat mai mult pe un frate smerit decât pe alţii, zicând că smerenia nu se mânie, nici face pe cineva să se mânie. Smerenia este mare, că singură se împotriveşte trufiei şi păzeşte pe om de dânsa. Nimeni nu se mânie fără numai pentru avere, pentru bucate şi pentru altele, pe când smerenia nu se mânie nici face pe cineva să se manie. De aceea, precum am zis, mare este smerenia şi puternica a trage darurile lui Dumnezeu asupra omului. Iar daca vine acest dar, acoperă pe om şi de celelalte două patimi care sunt foarte grozave: cã ce este mai rău decât a te mânia şi a face pe altul să se mânie, precum a zis sfântul acela. Căci nicidecum nu se cuvine călugărului a se mânia, nici a face pe altul să se mânie. Adevărul vă spun că cel ce este cârtitor, de nu se va acoperi mai curând de darul lui Dumnezeu, puţin câte puţin îşi iese din minte şi se îndrăceşte, tulburându-se şi pre sine şi pe alţii. De aceea zice că smerenia nu se mânie, nici face pe cineva să se mânie, ci mai vârtos păzeşte pe suflet de toată patima şi ispita.

Sfântul Antonie când a văzut cursele diavolului întinse pe fața pământului şi oftând a întrebat pe Dumnezeu: „Doamne, oare cine va putea scăpa de acestea”, a primit răspuns că numai smerenia; ba mai mult, nu numai că scapă, ci nici nu este prinsă de ele. Vezi putere, frate? Vezi darul acestei fapte? Cu adevãrat nu este alt lucru mai tare decât smerenia, nimic nu o biruieşte.

(Avva Dorotei, Învățături folositoare de suflet, Editura Bunavestire, Bacău 1997, p. 7)