Este de preferat ca sinceritate și transparență totală să avem față de orice preot. Însă vremurile tulburi de azi au adus o mulțime de preoți fără vocație și aceasta ne face să-i ocolim și să căutăm pe cei cu vocație pentru a ne destăinui. Niciodată nu trebuie să disperăm sau să ne pierdem nădejdea din cauza lipsei de duhovnic. Trebuie doar să ne rugăm Bunului Dumnezeu pentru a ni-l descoperi. Cel ce se roagă lui Dumnezeu, cu toată sinceritatea, pentru a-i scoate un duhovnic în față, cu siguranță va fi miluit. Ne trebuie nouă, în primul rând, sinceritate, pentru ca Dumnezeu să ne descopere un preot sincer. Cel ce nu luptă toată viața pentru a fi sincer în toate împrejurările cotidiene se înșală și înșală la rândul lui pe alții.

Sinceritatea este una din marile virtuți aducătoare de curățenie și dobândire a Duhului Sfânt. Dacă nu ne spovedim sincer înaintea duhovnicului, păcătuim foarte mult. De nu avem încredere în duhovnic, mai bine să nu ne spovedim, să nu-l amăgim și să nu ne amăgim și pe noi înșine.

Spovedania, dacă nu o facem din toată inima, mai bine să nu o facem. Să ne rugăm lui Dumnezeu pentru a nu cădea într-o asemenea cursă satanică. Am observat în experiența de duhovnic un lucru foarte grav. Diferiți oameni în vârstă au venit formal la Spovedanie și nu s-au spovedit deloc sincer. Am simțit acest lucru mincinos. Unora le-am spus; altora, mai grosieri, nici măcar nu le-am atras atenția, deoarece am observat că ar fi fost inutil. Urât lucru înaintea lui Dumnezeu! Să ajungi om bătrân, plin de viclenie, și să minți chiar la Scaunul de Spovedanie?! Dumnezeu vrea să ne mai întindă o mână de ajutor chiar în ultimele clipe ale vieții prin Taina Spovedaniei, însă unii oameni, așa cum am amintit, nu numai că nu-i întind mâna lui Dumnezeu pentru a-L prinde, ci mai grav, chiar refuză mâinile care i se întind pentru a-l salva.

(Arhimandritul Ioachim Pârvulescu, Sfânta Taină a Spovedaniei pe înțelesul tuturor, Mănăstirea Lainici – Gorj, 1998, Editura Albedo, pp. 28-29)