În vremea aceea, fiind Iisus singur, au venit ucenicii Lui și, împreună cu cei doisprezece, Îl întrebau despre pilda semănătorului. Și le-a răspuns: Vouă vă este dat să cunoașteți tainele Împărăției lui Dumnezeu, dar pentru cei de afară totul se face în pilde, ca, uitându-se, să nu vadă și, auzind, să nu înțeleagă, ca nu cumva să se întoarcă și să fie iertați. Și le-a zis: Nu pricepeți pilda aceasta? Dar cum veți înțelege toate pildele? Semănătorul seamănă cuvântul. Cele de lângă drum sunt aceia în care se seamănă cuvântul și, când îl aud, îndată vine Satana și ia cuvântul cel semănat în inimile lor. Cele semănate pe loc pietros sunt aceia care, când aud cuvântul, îl primesc îndată cu bucurie, dar n-au rădăcină în ei, ci țin până la un timp; apoi, când se întâmplă strâmtorare sau prigoană pentru cuvânt, îndată se smintesc. Și cele semănate între spini sunt cei ce ascultă cuvântul, dar grijile veacului și înșelăciunea bogăției și poftele după celelalte pătrunzând în ei, înăbușă cuvântul și îl fac neroditor. Iar cele semănate pe pământul cel bun sunt cei ce aud cuvântul și-l primesc și aduc roade: unul treizeci, altul șaizeci și altul o sută. Și le zicea: Se aduce, oare, făclia ca să fie pusă sub obroc sau sub pat? Oare nu ca să fie pusă în sfeșnic? Căci nu e nimic ascuns ca să nu se dea pe față; nici nu a fost ceva tăinuit decât spre a fi arătat. Cine are urechi de auzit, să audă! (Marcu 4, 10-23) (Luni în săptămâna a 14-a după Rusalii)

Pilda semănătorului, rostită de Mântuitorul, ne face să înțelegem că suntem diferiți, însă chemați să aducem roade duhovnicești după putere, înmulțind comoara din hambarul lui Dumnezeu. Unele pilde nu sunt explicate direct de Domnul Iisus, dar își găsesc singure explicația din concluzia pe care ascultătorul o trage. Așa e pilda lucrătorilor răi ai viei, citită în duminica a treisprezecea după Rusalii, sau a samarineanului, în care se trage concluzia despre cine e adevăratul nostru aproape. Alte pilde sunt explicate de Domnul imediat, cum este pilda neghinei. Altele, mai scurte, sunt explicații prin ele însele, de fapt fiind numai simple comparații, ca oricine să înțeleagă cum anume funcționează lucrurile în Împărăția cerurilor. Mereu Iisus folosește exemple din popor, ca să fie pe înțelesul celor mai simpli. Se referă la ocupațiile cele mai uzuale din acea vreme: păstor, lucrător la vie, brutăreasă, negustor de comori, tată cu doi fii, om bogat cu averi și slugi, împărat și curteni. Paleta largă a personajelor pildelor relevă și faptul că mesajul lui Hristos nu este țintit strict pe o categorie socială, nu se referă nici numai la săraci, nici numai la bogați și împărați. Toți sunt chemați în Împărăția lui Dumnezeu care poate fi înțeleasă prin analogii.

Pilda semănătorului e încheiată misterios de Iisus prin cuvintele: „Cine are urechi de auzit să audă”. El întârzie cu explicația, iar mai târziu le spune ucenicilor că unii sunt lăsați să privească și să nu vadă, să audă dar să nu înțeleagă. În mod curios, e ca și cum Dumnezeu Însuși încifrează cuvintele ca să nu fie înțelese de copiii Săi și astfel să nu se schimbe. Dar mai degrabă lucrurile stau invers: așa cum în urma păcatului strămoșesc Dumnezeu a lăsat moartea să intre în lume, dar nu doar ca o pedeapsă, ci mai degrabă din milă de oameni, pentru ca păcatul să nu se perpetueze la nesfârșit, după cum rostește preotul la slujba înmormântării, tot la fel și în pilde unora nu le deschidă ochii să înțeleagă, pentru că știe că aceia sunt împietriți și chiar de vor vedea adevărul, vor refuza să îl accepte, din ură față de Dumnezeu. De aceea, cel puțin pentru moment, hotărăște ca unele pilde să fie explicate în cerc mai restrâns. Cum se spune, „toate la timpul lor”. Sau altfel, „nu spune tot ce știi, nu da tot ce ai, nu fă tot ceea ce poți”, după un vechi proverb arab. Aceasta, nu din egoism, ci pentru că oamenii au nevoie să fie pregătiți pentru a cunoaște și, mai important, pentru a primi adevărul.

Parabola din această zi continuă de fapt Evanghelia de vinerea trecută. Un semănător, adică Domnul, a venit în aria sa, care e lumea, și a semănat semințe în pământ de calități diferite. Desigur, roada a fost pe măsură: unde era pământ pietros, ori creșteau scaieți și buruieni, recolta a fost mai puțină dacă nu deloc, iar unde a fost pământ bun, roada a fost mare, dar și acolo nu identică, ci după măsuri diferite. Adică acolo unde cuvântul dumnezeiesc întâlnește oameni nepregătiți, bătătoriți de alte gânduri, țepoși în fața curățeniei duhovnicești, acolo roada cu siguranță va fi mai slabă în dobândirea credinței. Iar acolo unde oamenii sunt pregătiți să Îl primească pe Domnul, recolta e mai mare, însă și așteptarea stăpânului e pe măsură. Ferească Dumnezeu, însă, ca nu cumva noi, pregătiți de atâtea generații de părinți credincioși și rugători, să fim în postura de a nu aduce roade în ciuda fertilității. Se pot atunci găsi și lucra alte pământuri, care să rodească pe măsura așteptărilor. Adică Dumnezeu ne va lăsa și Își va găsi alți slujitori, demni de cuvântul Său.

Suntem la rândul nostru atât pământ, prin moștenirea genetică și intelectuală primită de la părinți, dar și semințe, în măsura în care, prin intermediul nostru Dumnezeu face să crească dragostea în alții. Ba chiar suntem și plante care rodesc semințe, în măsura în care noi înșine lucrăm conștient să facem bine în jur. „Cine are urechi de auzit să audă”, spune Domnul: fiindcă nu e nimic ascuns ca să nu se dea cândva pe faţă. Orice lucrare a noastră, ascunsă ori vizibilă, orice intenție a noastră, bună sau rea, nu vor rămâne tăinuite, ci pentru ele vom primi răsplata pe măsura sârguinței noastre, bună ori rea.