Cunoaşte şi aceasta, iubite: că pe cât îşi încălzeşte cineva rău trupul său, pe atât înmulţeşte întru dânsul patimile, iar sufletul, fiind îngreuiat cu totul de obiceiul cel rău al trupului, se face neroditor. Pentru aceea zice Mântuitorul: „Să nu se îngreuieze inimile voastre de mâncare şi de băutură şi de grijile vieţii” (Luca 21, 34).

Pentru care şi Apostolul zice: „Îmi muncesc trupul meu şi îl robesc, ca nu cumva altora propovăduind, eu însumi să mă fac netrebnic” (I Corinteni 9, 27). Iar dacă se va sili cineva la lucrul Domnului, atunci şi trupul se face mai sănătos, iar sufletul străluceşte. Că precum un luptător se îndeletniceşte cu dinadinsul la iscusinţa trupului, ca să-şi potrivească trupul spre iscusinţa luptei, aşa şi nevoitorul cel binecredincios este dator a se iscusi la tot lucrul bun, de vreme ce Apostolul zice: „Şi te iscuseşte pe tine întru buna credinţă. Căci iscusinţa trupeasca puţină vreme este folositoare, dar dreapta credinţă întru toate este folositoare, fiindcă are făgăduinţa vieţii de acum şi a celei ce va să vină” (I Timotei 4, 7-8). Iar Domnul să ridice sufletele noastre spre frica Sa. Căruia I se cuvine slava, în veci. Amin.

 

(Sfântul Efrem Sirul, Cuvinte și învățături vol. 2, Editura Bunavestire, Bacău, 2008, p. 121)