Era primul Post Mare din viața mea. Totul pentru mine era o noutate și trăiam niște emoții puternice. Slujbele lungi de mănăstire îmi copleșeau sufletul de bucurie, în schimb mâncarea simplă de post era pentru mine o adevărată pedeapsă. Într-o zi, mergând spre trapeza mănăstirii, mă gândeam cu scârbă: „Din nou cașă, și iar cașă!” (n.r. pilaf din arpacaș sau mei). Iar eu nu o suport din copilărie.

Gândindu-mă la nesuferita cașă, nu am observat cum dintr-o parte s-a apropiat arhimandritul Ioan Krestiankin, care mi-a spus:

‒ Iar glandele mele salivare sunt alcătuite în așa fel, încât și pâinea neagră o mănânc ca pe prăjituri.

Arhimandritul m-a binecuvântat și s-a rugat, punându-și mâinile pe capul meu îmbâcsit de gândurile despre cașă. Așa a avut loc prima mea întâlnire cu marele duhovnic. Iar de atunci și până în prezent, în Postul Mare mă căiesc sincer:

‒ Părinte, nu postesc, ci petrec. Ce bune sunt toate!

(Nina Pavlova, Ziua Sfântului Arhanghel Mihail, Editura Egumenița, Galați, 2014, pp. 32-33)