Să nu se socotească nimeni de neam, nici că are ani mulţi în cinul călugăresc, că ocupă o treaptă mai înaltă, că s-a trudit mai mult, că are minte mai isteaţă sau că are talent de laudă. Să nu se mândrească, spun, pământul, nici să se fălească cenuşa. Nici să ceară cutare sau cutare lucru, crezând că i se cuvine, căci numai gândind acest lucru, este o mare primejdie. Sârguitorul la slujbe şi silitorul la ascultarea rânduită să se nevoiască şi mai mult, ştiind că nu slujeşte oamenilor, ci lui Dumnezeu. Iar ca să se dovedească lucrător vrednic, să nu se împotrivească chiar la slujbe mai grele ci, săvârşind porunca cu bucurie, să prisosească în silinţa lui şi pentru ajutorarea altui frate. Să fie încredinţat, că plata lui este multă în împărăţia cerurilor, în locaşul drepţilor, în desfătarea mucenicilor, în fericirea cuviosilor. 

(Sfântul Teodor Studitul, Cuvântări duhovnicești, Editura Episcopia Alba Iulia, Alba Iulia, 1994, pp. 23-24)