Să scriem pe întinderea inimii noastre faptele şi cuvintele Sfinţilor
Să zugrăvim pe pereţii minţii noastre predaniile şi obiceiurile Sfinţilor.
Să scriem pe întinderea inimii noastre faptele şi cuvintele Sfinţilor. Aşa cum cei ce vor să-şi înfrumuseţeze casa o zugrăvesc peste tot cu cele mai alese chipuri, şi noi să zugrăvim pe pereţii minţii noastre predaniile şi obiceiurile Sfinţilor.
Omul care urmează pilda celor buni şi râvnitori împreună cu ei va moşteni împărăţia cerurilor, iar omul care urmează pilda celor nepăsători, care dispreţuiesc legea lui Dumnezeu, împreună cu ei va fi osândit la munci.
(Patericul Lavrei Sfântului Sava, Editura Egumenița, 2010, pp. 45-46)
Cuviosul Ioan Sihastrul – mare duhovnic, dascăl al liniștii și al rugăciunii
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro