Un singur păcat a săvârşit strămoşul Adam şi după el (vreme de cinci mii cinci sute de ani) toţi Drepţii, toţi Patriarhii şi toţi Proorocii din Legea Veche n-au putut să răscumpere păcatul moştenit de la Adam. Dacă pentru o singură greşeală n-au putut să plătească toţi aleşii cei din veac ai lui Dumnezeu, atunci cum să ne bizuim noi păcătoşii că vom plăti numai prin canon toată vina greşelilor noastre (care sunt mult mai grele ca ale lui Adam). Numai jertfa cea negrăită a Mântuitorului acoperă mulţimea păcatelor noastre, dacă avem credinţă şi mărturisire curată. Căci prin rana Lui, noi toţi ne-am vindecat (cum grăieşte Sfânta Biserică). În privinţa aceasta mulţi se înşală, punându-şi nădejdea în canonul care îl împlinesc voiniceşte, iar la mărturisire nu au deplină umilinţă şi de multe ori osândesc pe cei mai slabi, care nu pot împlini canonul (ca ei) cu metanii până la pământ. Dar să ştie toţi că nu numai metaniile şi închinăciunile sunt socotite drept canon. Ar însemna că numai cei voinici la trup se mântuiesc. Dar să ştim că toţi oamenii au canon. Atât cei voinci cât şi cei slabi, atât monahii, cât şi preoţii şi patriarhii au canonul lor. Canonul este de mai multe feluri şi se rânduieşte după puterea şi înlesnirea fiecăruia.

(Sfântul Ioan Iacob de la Neamț - Hozevitul, „Pentru cei cu sufletul nevoiaș... ca mine”, Opere complete, Editura Doxologia, Iași, 2010, p. 328)