Ceea ce sunt în război sabia şi celelalte arme, aceea sunt pentru creştini rugăciunea şi cuvântul lui Dumnezeu. Creştinul fără rugăciune şi cuvântul Domnului este ca soldatul fără sabie şi puşcă. Totdeauna în război soldaţii au la ei sabie şi puşcă. La fel şi creştinii, totdeauna trebuie să fie înarmaţi duhovniceşte cu sabia cuvântului lui Dumnezeu şi cu arma rugăciunii. Căci lupta împotriva vrăjmaşilor lor este neîncetată. De aceea li se porunceşte: „Rugaţi-vă neîncetat" (1 Tes. 5: 17). Soldaţii aflaţi în luptă, din pricina vrăjmaşilor care îi înconjoară, totdeauna veghează şi sunt atenţi. Aşa şi creştinii, în lupta duhovnicească, trebuie să privegheze şi totdeauna să fie atenţi, căci ei sunt în toată vremea împresuraţi de vrăjmaşi. De aceea li se spune: „Fiţi treji, privegheaţi. Potrivnicul vostru, diavolul, umblă, răcnind ca un leu, căutând pe cine să înghită, căruia staţi împotrivă, tari în credinţă" (1 Petru 5: 8-9). În război, toţi soldaţii se luptă şi stau de veghe împotriva inamicului într-un singur suflet. La fel, creştinii trebuie într-un suflet să se împotrivească vrăjmaşului lor, diavolul, şi să privegheze. În luptă, soldaţii se ajută unul pe altul. La fel, creştinii trebuie să se ajute unul pe altul împotriva vrăjmaşului lor, fie prin sfat, fie prin povăţuire, fie prin rugăciune.

(Sfântul Tihon din Zadonsk, Comoară duhovnicească, din lume adunată, Editura Egumeniţa, Galaţi, 2008, p. 61)