Iată minunea care a avut loc în satul Kalinovka. Alături de fabrica de zahăr se găsea o biserică, iar lângă biserică se ridica o cruce mare din lemn care purta, pictat în ulei pe fond metalic, Chipul Celui Răstignit. Pe 1 septembrie 1931, comitetul Partidului Comunist a sosit la locul respectiv, pentru a închide biserica. A adus cu el, gata făcută, o „decizie unanimă a poporului”. Era semnată de toată lumea, pare-se, pentru a justifica închiderea sfântului locaş pentru „inutilitate”. Însă femeile au început să strige: „Noi ne vrem bisericile!”.

La zgomotul acestui vacarm, muncitorii au ieşit din fabrică – în timp ce ţăranii s-au adunat şi ei, deîndată. Unul dintre reprezentanţii puterii a comandat mulţimii să se împrăştie, ameninţând că va trage în ea. Pentru a speria oamenii, soldaţii au tras în direcţia Celui Răstignit. Unul dintre gloanţe L-a atins pe Hristos în partea dreaptă, puţin deasupra pieptului. Un val de sânge a ţâşnit din rană! Țăranii şi muncitorii au căzut în genunchi şi au început să se roage.

Noaptea, aproape treizeci de mii de persoane venite din satele din jur s-au adunat acolo, pentru a-I da slavă lui Dumnezeu. Nişte trimişi de la Ceka au fost, de asemenea, delegaţi la locul respectiv – dar s-a întâmplat ceva uimitor. Încă de la sosirea lor, caii poliţiei secrete s-au ridicat pe picioarele dinapoi, după care au fugit ca o săgeată, în pofida tuturor eforturilor călăreţilor de a-i reţine. Apoi, un evreu angajat la fabrică a cerut să fie botezați el, soţia şi cei doi copii ai săi. Acolo, în văzul tuturor!

Ziarul „Izviestia” a scris că „soldaţii, ca să se amuze, au tras fără ţintă precisă şi că unul dintre gloanţe L-a atins pe Hristosul făcut din fierul învechit şi ruginit. Iată de ce câteva minţi nebune şi-au închipuit că era sânge”... Dar sângele continua să curgă, zi după zi. Mulţi oameni şi-au înmuiat batistele albe în el, pentru a-l păstra. A venit şi un medic evreu care a prelevat din acest sânge, pentru a-l analiza. S-a întors în ziua următoare.

– Ce rezultate aţi găsit, tovarăşe doctor?

– O să vă spun adevărul, anume că este sânge omenesc!, a răspuns evreul cu ochii plini de lacrimi, făcându-şi semnul crucii.

Ţăranii şi muncitorii au prins din nou curaj. Fără a se lăsa impresionaţi de ameninţările comuniştilor, şi-au scos icoanele ascunse și le-au pus iarăși în casă, la vedere.

(Protopopul Mihail Polsky, Noii martiri ai pământului rusesc, Editura Résiac, 1976)