Suferința ta ține mai mult de rude, decât de tine însăți. Îți este frică să nu sărăcească și să urmeze căii Mântuitorului, apostolilor, cuvioșilor și majorității sfinților. Și pentru tine însăți te temi ca nu cumva să mori de foame și de frig, uitând că Atotțiitorul nu leapădă nici măcar o păsărică: pe toți îi hrănește și îi încălzește. Și dacă ești înțeleaptă, privește la acestea mici cât un degetar, cu un picioruș subțire cât un firicel de iarbă, care - imaginează-ți - nu au galoși! Nu numai beciuri și hambare, dar nici măcar un grăuncior nu au; nici unul. Se trezește păsărica într-o dimineață geroasă și nu are decât două piciorușe subțirele, un cioculeț și o poftă bună de mâncare. Iar hambarul e pustiu... și nici măcar acesta nu există... Iar noi, călugării, mai cădem și în deznădejde. Și de ce? Oare pradă cineva mănăstirea? Ne lasă fără ultima haină? Ne ia de la gură ultima bucățică de pâine? Nicidecum! Ei, vor sărăci părinții! Nu vor mai avea belșug, atunci nici eu nu-l voi mai avea. Copile! privește păsările cerului, că nu seamănă, nici nu seceră și Tatăl Ceresc le hrănește pe ele. (Sfântul Cuvios Ambrozie de la Optina)

(Filocalia de la Optina, traducere de Cristea Florentina, Editura Egumenița, Galați, 2009, p. 14)