Sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva 2015 - video
Sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva a adunat în centrul Iașului mii de credincioși veniți atât din țară, cât și de peste hotare. Pe o scenă impresionantă, în fața Catedralei Mitropolitane, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a slujit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie alături de zeci de ierarhi, preoți și diaconi.
La finalul sfintei Liturghii șase veterani de razboi, din cele șase județe ale Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, cu vârste cuprine între 93 și 103 ani, au fost decorați de către Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, primind cea mai înaltă distincție care o poate acorda Mitropolia: Crucea Moldavă.
Moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, alături de celelalte sfinte moaște ce au fost aduse spre închinare, ale Sfintei Mironosițe Maria Magdalena și ale Sfântului Ioan Gură de Aur, vor rămâne spre închinare în curtea Catedralei Mitropolitane, până când toți pelerinii se vor închina la acestea.