Mare primejdie este pentru fiecare dintre noi atunci când suntem cu sufletul bolnav, când suntem orbiţi de patimi şi nu ne dăm seama că suntem bolnavi.

Când omul îşi dă seama că este bolnav cere un sfat de la cineva, aleargă la doctor, se roagă lui Dumnezeu - face ceva ca să scape de boala care îi ameninţă sănătatea. Dar dacă rămâne nepăsător, boala progresează şi într-o bună zi cade la pat şi moare. Tot aşa se întâmplă şi cu boala cea dinlăuntru, cu orbirea sau chiar cu moartea sufletului.

Pentru mulţi dintre noi se împlineşte cuvântul din Apocalipsă, în care Dumnezeu ne spune aşa: "Știu faptele tale, că ai nume, că trăieşti, dar eşti mort. Priveghează şi întăreşte ce a mai rămas şi era să moară" (Apocalipsă 3,1-2). "Eu pe câţi îi iubesc îi mustru şi îi pedepsesc; sârguieşte dar şi te pocăieşte. Iată stau la ușă și bat;" (Apocalipsă 3, 19-20)

Să ne ajute Bunul Dumnezeu ca să ne vedem propriile păcate, să ne eliberăm şi să scăpăm de ele; să-L rugăm să ne dăruiască lacrimi de pocăinţă şi „alifia" cea duhovnicească a harului Său, ca să vindece deplin boala ochilor noştri sufleteşti şi să lumineze cu lumina Sa lăuntrul nostru întunecat de patimi.

Iisus Hristos aşteaptă la uşa inimii fiecăruia dintre noi şi este gata să ne ajute Şi să ne vindece de toate neputinţele noastre. Să-l poftim să vină la noi, în viața noastră, în inima noastră, în familia și societatea noastră. Să-L  poftim cu smerenie și dragoste, zicând: Vino, Doamne Iisuse, vino și la noi! Amin!

Părintele Sofian Boghiu, Smerenia și dragostea, însușirile trăirii ortodoxe, 2002, p. 92-93