Auzisem despre un schit în munte care avea o părticică din moaștele Sfântului Efrem. Tare mult îmi doream să îi aducem închinare, astfel încât am pornit la drum cu multă bucurie. Însă, când ne apropiam de schit, am auzit câteva zgomote puternice, apoi mașina s-a oprit brusc. Făcusem o pană de toată frumusețea și pierdusem și o piesă a mașinii pe drum. Însă toate acestea, ca prin minune, exact la poarta schitului. Cred că a fost darul Sfântului Efrem, care dorea să ne ajute să stăm mai mult la rugăciune, căci altfel, stresați de timpul redus, ne-am fi închinat repejor și am fi plecat mai departe.

A fost o invitație binevenită și cu folos. Soțul meu și fiii cei mari, după ce s-au închinat, au ieșit să remedieze problema, iar eu am rămas la rugăciune în biserică. Atunci am avut gândul că aș putea să cer ajutorul Sfântului Efrem în privința serviciului și, de asemenea, să mijlocească, dacă este voia lui Dumnezeu, pentru un prunc. Începusem să am ceva probleme de sănătate specific feminine, care nu îmi mai permiteau să rămân însărcinată. L-am rugat pe Sfântul Efrem pur și simplu rațional, conform inspirației din acel moment, căci nu am măsura dragostei duhovnicești. 

Ca o paranteză (ușor amuzantă), îmi amintesc cum au intrat băieții să îmi spună să mă rog și pentru ei, deoarece, după aproape o oră de osteneli, roata mașinii nu se putea deșuruba absolut deloc. Am început să-i spun Sfântului și acest aspect și, în cel mult 10 minute, băieții s-au întors să spună că e totul gata și că putem pleca oricând. Am zâmbit cu înțelegere, încredințându-mă, astfel, că Sfântul Efrem era acolo și primea ruga.

Ne-am bucurat tare de șederea acolo și am plecat cu sentimentul clar că Sfântul a luat în calcul și rugămintea mea cea atât de omenească și eram curioasă cum se va configura perioada următoare a vieții. 

Numai că, mergând la consultație, am aflat că am o sinechie uterină astfel încât, pereții uterului fiind lipiți, nu mai pot avea copii. Cu o urmă de credință am întrebat-o dacă nu cumva vede totuși vreo sarcină deja strecurată pe acolo, știind că am o înțelegere în Cer în privința aceasta și... așteptam o veste. „Nicidecum nu este”, a venit răspunsul. 

Am plecat acasă cu un noian de gânduri: îndoieli, mâhnire, întrebări și timide nădejdi, căci unul dintre marile daruri ale Sfântului Efrem este să te încredințeze lăuntric de faptul că îți stă alături. De aceea, nu am încetat negocierile și, după ceva vreme, am hotărât să-mi fac un test de sarcină. Clipa nu se poate descrie în cuvinte, când, la lumina candelei de la icoana Mântuitorului, au apărut delicat cele două liniuțe care indicau că taina și minunea se petrecuse... Puterea vieții, a Cuvântului lui Dumnezeu, era ascunsă bine în pântece. 

Mari sunt minunile Domnului și ale Sfinților, făcute atât de tainic și delicat! Când s-a putut observa și ecografic, minunii celei dintâi i s-a adăugat și aceea că se fixase într-o poziție foarte favorabilă, traversând toată zona care era lipită. Cum? Domnul știe. Au apărut atunci alte dileme. Se va putea dezvolta dacă pereții uterului sunt lipiți? Unde va avea spațiu suficient? Vascularizarea, determinată de endometrul afectat, va fi viabilă? Medical vorbind, am fost anunțată că în astfel de cazuri nu se putea ține sarcina până la capăt...

Din nou am alergat disperată la Sfântul Efrem și am cerut rugăciune la persoane duhovnicești. Eram așa de speriată că nu mă mai puteam bucura deloc, ba chiar aveam gândul că, decât să moară, mai bine nu îl primeam... Credința îmi era terfelită... După multe strigăte la Domnul, la Maica Lui și, evident, la Sfântul Efrem, pe care îl vedeam de acum responsabil pentru copilaș, am mers iar la ecograf. La ușă, plină de emoții, am promis Sfântului că dacă totul va fi bine cu cel mic, o să citesc zilnic acatistul, deși viața mea niciodată nu mi-a permis un anumit canon de rugăciune de la un capăt la altul. Sarcina mergea neașteptat de bine și, mai ales, sinechia uterină dispăruse. Efectiv nu mai era. Bucuria și recunoștința care m-au invadat nu aveau margini.

Doamna doctor care îmi urmărea sarcina mi-a propus, generoasă, să mă ajute cu concediile medicale, căci, fiind a șasea sarcină și având diverse probleme de sănătate, era necesar să nu mai profesez, pentru a avea mai mult timp de odihnă. Și iată cum, Sfântul Mare Mucenic Efrem m-a ajutat și în frământarea mea cu plecatul de lângă copii. Astfel că am putut să rămân zi de zi în mijlocul lor și bucuria era și mai mare.

Însă iconomia mântuirii noastre trebuia să continue: pentru că programul zilnic, obligații cu copiii mici și mari nu îmi permiteau să mă odihnesc și nici să respect tratamentul, la următorul ecograf am fost anunțată că tocmai eram în decurs de a pierde sarcina. Se dezlipise parțial ca și la sarcina cu surioara mai mare, ba acum chiar se formase și un hematom intrauterin.

Din nou m-am sfârșit. Mă osândeam cumplit că nu am avut grijă. Aveam dureri continuu, mai țineam și legătura cu două prietene care aveau aceeași vârstă de sarcină cu a mea, și ele pierduseră sarcina. Îmi cereau ajutorul și sfatul, iar eu eram terminată psihic. Însă, le încurajam cât puteam, cum aș fi putut să le las?! La cine aş fi putut alerga după Mântuitorul și Maica? Cum din nou aveam nevoie de minuni concrete, alergam numai la Sfântul Efrem, care deja era mai mult decât ocrotitorul celui mic. Am început să stau la pat și să citesc cu mai mare sârg acatistul, evident, la fiecare jumătate de minut întrerupt de doleanțele copiilor. Alternam și cu Paraclisul Sfântului. Recunosc că iarăși am văzut cât sunt de necredincioasă. Pur și simplu nu aveam nicio nădejde. Am mers însă înaintea Sfântului cu sinceritate și, ca de obicei, el m-a sprijinit. Nu pot cuprinde adâncul milei lui Dumnezeu și bunătatea Sfântului Efrem care a făcut totul. M-a ajutat atât de mult, fără să am niciun merit.

Îmi amintesc și acum (poate erau și transformările hormonale) starea de întuneric și deznădejde, ca să zic așa, pe care o trăiam. Aș fi vrut să aflu măcar un gând pozitiv, însă nu găseam nimic decât să arunc totul în treaba Sfântului făcător de minuni și să spun cum spuneam la toate sarcinile: „Doamne, trăiesc cu toată ființa mea că eu sunt moarte și pomul cel neroditor. Tu și doar Tu ești Viața și, dacă vrei să dai viață acestor copii, Tu ești Viața lor și Duhul Sfânt, Făcătorul și Dătătorul de Viață”. Așa a trecut încă o lună cu o credință a Domnului, nu a mea.

Iarăși la ecograf cu Sfântul Efrem: răspuns bun, izbucnit în plâns de fericire, hematomul dispăruse cu desăvârșire, iar sarcina era din nou fixată. A rămas doar tăcerea mulțumirii umilicioase, ca întotdeauna în viața noastră. Ușor, ușor am reintrat în activitate, trebăluiam toată ziua și totul era în regulă.

Tot ca o lucrare a lui Dumnezeu, dimpreună cu Sfântul Său, am trăit și faptul că pe această sarcină am descoperit în chip uimitor că am trombofilie. Adică, din cauza acelei sinechii uterine (despre care ulterior am aflat că poate face complicații cumplite) și care îmi afectase endometrul, doamna doctor mi-a prescris Aspenter. Abia apoi am înțeles că și aceasta fusese o lucrare de la Domnul sau de la Sfântul ocrotitor al pruncului, căci eu ar fi trebuit de fapt să fac Clexane (tot un fluidizator al sângelui) din prima zi de sarcină. Însă, neștiind că am trombofilie, nu am făcut nimic și, fiind și la o vârstă mai înaintată, era pusă în pericol și viața mea și a pruncului. De aceea, cred din tot sufletul că din îngăduință de Sus mi s-a prescris Aspenterul, chiar dacă a fost din cu totul alt motiv. 

Din cauza unui picior varicos, mi se recomanda să merg la hematologie. Doctorul hematolog a prescris să fac analizele de trombofilie, însă așa, într-o doară, căci nu aș fi avut cum să rămân însărcinată, să țin sarcini sau să nasc cu bine dacă aș fi avut trombofilie. După o sponsorizare masivă, căci erau foarte scumpe, am făcut analizele. Când am ajuns cu rezultatele la doamna doctor, care este recunoscută ca cel mai bun hematolog din zona noastră, a sărit efectiv de pe scaun și a reacționat foarte ferm. A spus că este imposibil să am așa ceva și să trăiesc în urma nașterilor sau să am copii care trăiesc!

Era foarte impacientată și aproape revoltată, spunând că nu poate risca să lase șase copii fără mamă. Mi-a prescris de urgență Clexane, trebuind să încep tratamentul chiar de atunci. A fost așa de afectată, încât spunea tuturor persoanelor (asistente și rezidente) aflate în cabinet situația mea. Aveam o trombofilie profundă, cu un factor doi modificat și homozigot, unul din factori regăsindu-se doar la 11% din populația Europei. 

Nu aceste detalii în sine sunt importante (poate și terminologia mea este hilară), ci faptul că gravitatea lor evidențiază mai mult minunile pe care le iconomisise Dumnezeu în taină. Cât de minunat a lucrat împreună cu Sfântul Său pentru a afla, a ne bucura și poate scăpa din vreo primejdie grea. Aveam un plin de inimă, cu atâta putere, încât aș fi vrut să strig de pe acoperișuri minunea și mă uimeam cum a săvârșit Domnul această lucrare în chip atât de smerit, în ascuns, ani de zile.

Câte oare astfel de fapte o mai săvârși El cu noi în mila Sa, fără ca noi măcar să bănuim?! Domnul este dragoste, însă, cum spunea și Sfântul Siluan, „Domnul este și smerenie”. Am început chiar din seara aceea să-mi fac clexanul în burtică, iar băiatul meu Nicolae, a spus: „Clexanul mamei a fost până acum Acatistul Sfântului Efrem!”.

Temerile doamnei doctor referitoare la nașterea propriu-zisă începuseră să mă influențeze, însă avându-l alături pe Sfântul Efrem, am născut normal, cu tot cu trombofilie și Clexane, și totul a decurs foarte firesc. Dar și aici a fost o tainică minune. Când au apărut îndoieli, Domnul mi-a scos în cale persoane care aveau trobofilii mult mai ușoare și care au avut probleme mari (pierderi grave de sarcină, cu hematoame multe care nu se resorb) sau nașteri cu hemoragii urâte și histeroscopie. Iar eu, prin mila Lui, am născut atât de simplu și firesc, încât nu pot decât să mă minunez.

Slavă Ție, Doamne! Mulțumire Maicii Domnului și Sfântului Efrem. Cer ajutorul Sfântului pentru modul meu de gândire și de raportare la realitate, pentru a învăța să gândesc și să primesc toate cu Adevărul, nu prin prisma patimilor mele. Cât de fericit e acela care are pururea inima larg deschisă voii lui Dumnezeu și pentru care viața e o câmpie senină către Împărăția Cerurilor!